Am în mână o pătrățică de ciocolată dulce. Mă simt de parcă aș fi o idee lipicioasă care calcă
în sens invers pe o scară rulantă, într-un mall. Închid un ochi doar ca să-l deschid pe celălalt, și văd cum
toată societatea asta nu e decât o
scară rulantă. Pe care ideile prind viață
și se conturează în prezent, stăruind
prin propria existență. Sunt o idee
care pășește în sens invers pe o scară rulantă. Așadar eu sunt, iată, o idee ce refuză uitarea. Poate tocmai de aceea și îmbătrânesc, privind oameni cocoțându-se și coborând pe lângă mine.
Dar pasiunea mea pentru ciocolată pare nemărginită.
Aș putea, într-o zi, să ofer ciocolată trecătorilor. Pentru copilul din fiecare. Hai, întinde mâna.
Poftim. Ciudat, ideile vând și cumpără, nu mai este un secret pentru nimeni. Așa apare fascinația devotată. Îmi imaginez ideea
ca pe un negustor de sclavi, în
continuare nu facem decât să ne vindem pe cartoane,
pe reclame și orgolii. De parcă am avea de plătit un soi de tribut secolelor trecute. Mă gândesc că o idee puternică este în
esență o idee dinamică. Care se
transformă și care ne transformă. Și care își antrenează mobilitatea, funcționând în interiorul mai multor paradigme. Deși
asta nu explică de ce există oameni care subliniază
tristețea manifestării creativității prin reclame la detergenți. Cea mai nesuferită
idee pe care am gustat-o vreodată e aceea că ideile în sine pot deveni obiectul proprietății, și văd asta
foarte bine, de câte ori ajung aici la mall,
unde fiecare stă în așteptarea gazdei
perfecte, pe drumul către materializare.
Iar minciuna pare omniprezentă. N-am
dubii, și natura mai minte
câteodată, există pe undeva o nevoie
de minciuni funcționale. Nu cred
într-un Dumnezeu alcătuit din suprafețe
pe care să le consume oamenii precum bovinele. Dar știu, tu n-ai timp. Nici să asculți toate acestea,
nici să reflectezi asupra minciunii.
Tu îmi strângi mâna când te lovești de mine pe o scară rulantă la mall,
deși mai bine mi-ai trimite un gând
de bine atunci când vezi vreun ambalaj
ce se rostogolește la capătul scărilor rulante. În definitiv, nu uita că eu nu
sunt decât o idee normală, prietenoasă, care uneori mai scrie și
pe blog. Și care interacționează
civilizat până și pe rețelele de
socializare, care consumă interferențe
fără voia lui, exact ca și tine, și care se mai uită uneori la Românii au Talent și care are o pasiune
aproximativ sănătoasă pentru ciocolată. Ciocolată pentru trecători.
Și pentru copilul din tine. Întinde
mâna, mai am o pătrățică de ciocolată dulce în mână. Poftim, servește-te.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu