A-ți fi ție însuți celuilalt doar dragoste

a iubi cu teama de a fi luat drept anexă la o dragoste fluturată? și totuși, cum se poate dărui o ființă altfel decât printr-o relație de apartenență și dincolo de iluzoria speranță de a fi încrustat în pielea mătăsoasă a unei posibile împliniri?

 

mă întreb de ce ne ferim de-a fi în celălalt sărutul limitat, mărginit, ambiguu? până aici sunt tu. de aici încolo sunt eu, sunt libertate, egalitate și alte nonsensuri stridente într-o democrație a iubirii unde liniștea e o dimineață de iarnă, cu tine alături, scriindu-ne, dormindu-ne leneș, înveliți de un zâmbet întins peste foile mele. te caut când zâmbești, iscodindu-mi tuburile din metal strălucitor, reminiscențe ale unei orgii din care au mai rămas doar paharele care nu se pot sparge. sunt semne ciudate, asocieri cu râsete compulsive venite dintr-un sunet grav îndesat într-o catedrală de paie.

 

eu ți-am fost și încă îți sunt. poate nu voi fi mereu, poate nu voi tresări la mesajele tale de ceață căutătoare de unduiri pe sub vorbele pe care nu le pricepi, deși umpli rezervoare de faianță cenușie cu cereri intempestive, derivate din apartenența unei idei absolute.

 

o forță se mișcă înăuntrul meu către ochii tăi larg deschiși, spre un eu total transparent, poate inexistent și amintibil doar prin reflexe estetice, din obișnuința de a căuta prietenii, ori alte asperități bune de netezit în mijlocul unui cotidian gri și lucios, sau negru și ușor gras, născut dintr-o sumă a unor acumulări independente de o retorică a spațiilor deschise. mi-ar plăcea să fugi cu mine, să renunți la toate privilegiile nebănuite, posibile într-un timp al devenirii, să spui și tu, alături de mine: doamnelor și domnilor, vă invităm la un vernisaj de copite pe loc, într-un loc unde nimic nu fuge, iar surprizele au forma unor mări scumpe, de unde poți veni cu aproape obiecte, cu bănuibil.

 

vezi tu, eu ador întâlnirile, nu despărțirile, eu adun boemia pavoazată în câteva ceasuri, spintecând cu nădejde din carnea vâscoasă a importanței de sine, conștient că fiecare își cunoaște mirosul, compus din alte consistențe definitorii. în fața ta, definițiile se spulberă pentru că încă nu-ți aparțin cu totul, nici măcar atât, cât măsura unei nonșalanțe, a unei scuze de circumstanță ori cât durata unui punct de reper atârnat pe cuierul fericirii. și totuși, e inexplicabil cum numai cu tine devin unicul prin care exist.

 

e indescriptibil a explica altora ce înseamnă

a-ți fi ție însuși celuilalt doar dragoste.