nu-ți pot rezista,
recunosc,
dar m-am decis: data
viitoare o să mă abțin.
o să mă abțin să nu
strig, să nu rup ceva din mine,
să rezist acestei
fericiri trecătoare, și plăcerii că te
voi ajunge și te voi
atinge.
o să rămân impasibil
când îți strâmbi gurița și
te alinți, când îți
încrețești năsucul,
când mă privești
lascivă și umedă cu
clinchet în privire,
o să mă abțin să nu
urlu, dumnezeule, să nu strig, să nu-mi pierd
cunoștința, nimbul de
om serios când
mă supui ocheadelor,
dansului, piruetelor
când ne apropiem unul
de altul într-o noapte pe
o bancă ninsă, când
nu-i nimeni împrejur și ai putea să
te așezi, să mă ai
între picioare și
să răzbat, să rămân în
viață în urma
sărutului,
fierbințelii, ritmului accelerat al
inimii, al sânilor tăi,
pe care i-aș putea simți prin
piele când stau lipit,
când sunt ajuns la tine, între
coapse, să mă gândesc
în timp ce mă strecor sub bluza ta
la steinbeck, la zola,
la leibniz și la
disertația despre arta
combinării,
la acea monadă ce odată
capturată mă va
ajuta să te subjug, să
te fac dependentă sexual de
mine așa cum sunt eu
față de tine
să fiu împărțit
strategic între tine și altceva, să
supraviețuiesc valului
de sânge care-mi inundă
creierul, dar mai ales
să rezist atingerii pielii tale,
pătrunderii...
Bună, Road. Bine că nu te-ai abținut să scrii aceste versuri! Evident, mi-au plăcut.
RăspundețiȘtergereDa, bine că nu m-am abținut. :D Mă bucur tare mult, atunci. Și mereu o să încerc să-ți împart cumva bucuria asta printr-un mic comentariu de la distanță.
Ștergere