De ziua ta, Amada.

Azi e ziua ta de naștere, Amada. Și tot azi, gândurile mele sunt parcă niște stele pe care nu le pot aduna în constelații. Așa că le transform în cuvinte. Sper să-mi înțelegi cuvintele. Sunt cuvinte care leagă daruri de ziua ta. Cuvinte care știu și care te văd. Care văd cât ești de frumoasă, ca o imagine care îi înnebunește prin splendori pe toți privitorii. Tu ești pasională, și din asta izvorește de fapt viața eternă, să spunem, așa că îmi doresc să primești cel mai frumos cadou de ziua ta: să vezi cu ochii larg deschiși cât ești de dorită și de iubită cu adevărat. E ziua ta, și zâmbesc continuu și mă bucur alături de tine, de la distanță. Și trebuie să-ți mărturisesc că atunci când îți privesc ochii îmi întăresc de fapt convingerea că tulburi minți și suflete, și te numești de multe ori inaccesibilă, deși eu știu, în același timp, că tu ești statornică și credincioasă. Credincioasă zâmbetului, bucuriei și șarmului tău distinct, care determină orice inimă aflată prin apropiere să bată mai tare. Mult mai tare. Apoi, de asemenea, îți bănuiesc și admir capacitatea unică de a te dărui, dar și încântările tale dulci, cu care știu că poți aduce, la nevoie, sacrificii supreme. Știu, ești diferită și blândă, sau prea tăcută, uneori, dar ești întruchiparea frumuseții pe care mulți o caută și, cu afecțiunea ta, ori cu vibrațiile blânde din vocea ta, ai putea schimba oricând lumea.

Azi e ziua ta de naștere, frumoasă Amada, azi e ziua ta, delicată făptură cu nume frumos. Și prezența ta e un cadou în sine, pentru că tot ceea ce exprimi sau creezi o faci prin dragoste, construind în felul acesta lucruri și legături indestructibile, poduri de nedărâmat, și de asta ești răsplătită cu iubire. Mai știu și că nu ești foarte mândră, altfel nu ai poseda atât de mult șarm și farmec, și timpul te-ar face să suferi. Recunosc în felul tău de-a fi o forță stranie a sensibilității tale feminine, îți recunosc până și virtuțile seducătoare, delicatețea, strădania ori politețea cu care îi înveți pe bărbați prin simpla ta prezență atâtea lucruri bune, dovedind prin modestia ta că poți fi oricând suverană.

Azi e ziua ta, frumoasă brunetă cu ochii căprui și piele de amforă. Și știu că numai câtorva le arăți deliberat cum stăpânești tu arta de a plăcea, deși, în același timp, le expui tuturor cu rafinament arta utilă de a nu displăcea. E ziua ta, și cuvintele îmi curg destul de repede, pentru că ele vor să afli cât îmi ești de dragă. Vor să știi că ești un soi de muză, o siluetă de femeie frumoasă de care prinzi drag, căreia îi îndrăgești toate vicleșugurile seducției, ce nu fac nimic altceva decât să ducă la nașterea unor capodopere sentimentale, emoționante și greu de explicat. E ziua ta, și eu știu că într-un colț al inimii tale, ai optsprezece ani și poate că de aceea, ești atât de minunată, de puternică și cuceritoare.

E ziua ta și nimic, dar absolut nimic nu mă împiedică să-ți mărturisesc cât de mult ador chiar și acea mică doză de naivitate pe care o porți, poate deliberat (nu știu precis), asta fiind ceea ce ei, toți bărbații care te vor înconjura, își vor închipui că seamănă cu inocența copiilor și de aceea te vor căuta, admira și iubi mai mult. Nici un bărbat nu cred că mă va contrazice vreodată: tu ești un miracol sublim de contradicții divine. Un miracol sublim construit din celelalte zile de naștere ale tale, și din tot trecutul tău. Tu știi de fapt că tot prezentul nostru trece prin trecut. Și că nu putem face un pas, că nu putem lua o gură de aer și nu putem privi cerul fără să ne întoarcem în trecut. Tu știi, și am văzut privindu-ți ochii asta, că avem fiecare un trecut în suflet, un trecut în inimă, un trecut în ochi, că avem de fapt atâtea trecuturi și tot atâtea poveri. Dar că asta nu ne poate împiedica nicidecum să zâmbim. Ochii tăi sunt o dovadă vie a constatării mele.

Tu te-ai născut iarna, și poate de aceea ști prețui mai bine ca oricine căldura din sufletul unui om. Și poate tot de aceea ai vocea blândă ca aceea a unei femei care citește povești lângă un șemineu clădit din zâmbete, din răbdare și frumos. Te-ai născut iarna, într-o zi de sărbătoare, și știi mai bine ca oricine de ce iarna este un sentiment, și nu un anotimp. Tu știi că iarna este sentimentul acela nedeslușit al scurgerii timpului fără să-ți pese, al abandonului ca ultimă formă de frondă, de libertate, de răzvrătire, de frumusețe, în cele din urmă. În felul tău de a fi am observat prima oară asta, de fapt. Că iarna nu pleacă niciodată din noi. Că ne bântuie cu amintiri și prin ceilalți timpi ai anului, uneori atât de puternic, încât nu mai știm de toamnă, primăvară sau vară.

E ziua ta și vreau să-ți transmit tot binele din mine. E ziua ta și vreau să-ți spun că ești frumoasă, că ești frumoasă... altfel. Că ești frumoasă ca o femeie pe care am să o iubesc eu, într-o zi. Că ești frumoasă de parcă ești a mea. Îmi transmiți sentimente bizare, plăcute, indescriptibile, și senzații din care învăț continuu. Când te privesc știu că cel mai important e să știi când să taci, să taci și să vorbești tăcând. Mi-ai dat, cunoscându-te, atât de multe daruri neprețuite, încât cuvintele acestea par o umbră palidă și insignifiantă a sentimentelor ce ți le port. Iar când zâmbești, și te bucuri, mă înveți să fac din fiecare clipă o sărbătoare. Să mă arunc în fiecare secundă, să fiu ca tine, să nu mă tem de viață, să nu mă abțin, să las clipele să mă înnebunească, să îmi clocotească pulsul, să am curajul să trăiesc soarele, până îmi țâșnește sângele prin gânduri, să râd până mă aude tot universul, și până îngenunchez lumina. Cunoscându-te, am avut revelația aceea pe care unii o așteaptă o viață întreagă: că dragostea este spațiul și timpul măsurat cu inima. Așa că te sărut, îți zâmbesc de la distanță și îți spun:

Bucură-te, de ziua ta, frumoasă fată cu păr brunet și ochi căprui, căci astăzi, toate trebuie să fie minunate! Azi e ziua ta...

La Mulți Ani Frumoși și Fericiți!

Cu drag și dragoste, 

Robert.