Dragă Ileana Cosânzeana,
Deja încep să te
detest! Practic, noi doi ne învârtim în cercuri largi și vicioase. Eu încă te
caut. Dar tu? Tu unde ești? Tu mă cauți pe mine?
Se pare că ne tot
petrecem pe drum, așa că m-am decis să îți scriu această scrisoare. Fiindcă
vreau să-ți spun că nu mi-am pierdut încrederea. Cum? De ce? Pentru că tuturor
celor cărora le sunt drag îmi spun așa: că “ce-i al meu e pus deoparte” ori că „o
să apară ea ea un moment dat”. Trebuie să cred...
Dat fiind faptul că “ce-i al meu e pus deoparte”, am ajuns
să mă plimb destul de mult în ultimul timp, în ideea că poate dau “de partea aia” precisă în care te
ascunzi tu. Nu mă crezi? Nu e clar? Crede-mă, m-am decis să te găsesc cu tot
dinadinsul.
Să vezi eforturi în
ultima săptămână.
Marți am fost la o zi
de naștere, înconjurat de șapte fete, după care, zâmbitor, m-am odihnit la un
film. După film am mers la o altă petrecere. Am studiat locația și am ales
participanții. Se pare că n-am nimerit pe “partea bună”, fiindcă nu mi s-a
părut că te-ntâlnesc.
Joi am ieșit “în club” pentru o seară de discuții
interminabile și banalități. Am consumat multe energizante și am admirat
mulțimea. Femei, numeroase, ca peste tot: femei înalte, machiate, bronzate la
salon, femei cu decolteuri mai mici, mai mari, femei cu celulită, femei
vorbărețe, femei extravagante, femei zâmbitoare, femei rujate, femei diverse.
Și din nou, tu nu. Tu nicăieri. M-am tot uitat după tine, dar nu erai niciunde.
Vineri, după
micul-dejun, am mers pe plajă. Altfel spus, m-am expus pentru a fi găsit. Am
zis că poate te găsesc, sau că o să mă găsești tu pe aici, dar...tu??? Nu... pe
aici, nu???... În fine... După câteva ore de plictiseală și continuă așteptare,
am schimbat plaja cu pârtia de schi. Mi-am zis că poate o schimbare brutală de
climă și de peisaj poate fi de bun augur. Numai că după vreo câteva ore
minunate petrecute la minus 10 grade, m-am retras sceptic, într-o cabană. Mi-am
zis așa: dacă nici aici... și nici acum...
Urâto, eu nu vreau să
te urăsc!!! Eu vreau să te găsesc, să știi. Mai înspre seară am ieșit cu niște
prieteni într-o cafenea, la taclale, apoi la teatru, și din nou la taclale,
câteva ore. Nici azi, se pare, nu am jucat pe aceeași parte. Ori în aceeași
echipă. Asta m-a pus realmente pe gânduri.
Sâmbătă am fost obligat
să înlocuiesc cu altceva petrecerea planificată (amânată cică pe motiv de
ploaie), dar asta m-a făcut să mă întreb: și dacă erai tu acolo pusă de-o
parte??? Mi-am schimbat programul. Mi-am planificat o plimbare prin magazine,
la shopping. Și asta, la două zile după salariu. Abia după ce mi-am echilibrat
sacoșele din mâna stângă cu câteva tricouri de sezon, cu câteva perechi de
pantaloni și două perechi de încălțăminte, am realizat cât îmi era de foame, de
fapt. Așadar am servit o cină la care tu ai fi putut oricând să mi te alături.
Mi se pare total anapoda și bizar să lași un domnișor prezentabil să ia cina de
unul singur... În curând, am observat cât de înaintat era timpul, se făcuse
seară, iar stomacul mi-era plin, brațele cu sacoșe așijderea, iar cardul
zguduit dramatic, așa că am zis că e momentul potrivit să mă retrag înspre
casă. Am condus cu grijă, imaginându-mi apoi că vei fi acolo, să-mi deschizi
ușa, știi tu, exact când voi introduce cheia în broască... Când-colo, nimic.
Deschid ușa, același întuneric tăcut, aceleași cărți deschise, aceeași ordine
amețitoare...
După eforturile din
ultimele zile eram destul de obosit. Dar am rămas cu gândul tot la tine, dragă
Ileana Cosânzeana. Tot încercam să înțeleg de ce nu te-am găsit. Să fie oare
pentru că ești mult prea bine pusă “deoparte”?
Sau pentru că nu am umblat eu pe partea pe care trebuia? Ori ai pățit tu oare
ceva pe drum tocmai când trebuia să apari? Sau... ai apărut cumva la ușa mea și
eu nu eram acasă? Dragă Ileana Cosânzeana, dacă e valabilă ultima variantă,
te-aș ruga foarte frumos să nu se mai repete situația asta derutantă și să-mi
scrii numărul tău de telefon cu un cui încins pe ușa mea metalică de la
intrare. Și apoi așteaptă-mă te rog răbdătoare... că până seara apar și eu, să
știi...
Poate domnisorul sa o caute cat doreste, ca Ileana se ascunde si se joaca. Prefera sa nu riste, i se par mai frumoase jocurile... dar uita ca si lucrurile serioase pot fi frumoase, mult mai frumoase decat glumele si jocurile...
RăspundețiȘtergereUneori pot fi. Și vorba aia: unde ești tu Cosânzeano, cu pădurea ta cu tot?
Ștergere