Despre viteză și cadouri, pe principiul: consumă, nu gândi!

Decembrie îți dă, în fiecare an, de gândit. Iar eu mă gândesc cât de norocoși suntem, cu toții, că unele procese vitale (elementare) nu pot fi “grăbite” de tot ceea ce se cheamă tehnologie modernă. Spun că avem “noroc” pentru că, dacă viteza alertă cu care se înfăptuiesc astăzi comunicațiile, de exemplu, s-ar extinde și la procesele biologice, am fi aruncați într-o lume complet diferită, în care cu greu am izbuti să ne mai găsim repere solide, cred. Putem răsufla ușurați deocamdată, deoarece făcând abstracție de fenomenele astronomice, evident greu de urnit, durata hrănitului, somnului și a perioadei de gestație a mamiferelor a rămas aceeași, drept pentru care, deși suntem supuși unei viteze accelerate a vieții, mai avem încă câteva “oaze” de echilibru și pace.

 

Se pare că ne obișnuim cu ușurință cu viteza. Dovada în acest sens o constituie larga popularitate de care s-au bucurat mijloacele rapide de transport, când au apărut, apoi a Internetului și, mai recent, a tuturor posibilităților de comunicații vizuale prin webcam, telefon, ipad, ipod și alte asemenea “i”-uri.

 

Viteza excesivă a vieții provine și din faptul că aceste sau jucării inteligente sau gadgeturi, după cum le numim fiecare, ne ocupă, în mod paradoxal, foarte mult timp. Prin urmare, omul, ca să acopere o “suprafață” cât mai mare de “posibilități” propuse de gadgeturi (în care găsești aplicații pentru aproape orice), trece repede peste amănunte și, neavând timp să “aprofundeze”, rămâne la suprafață. Mă încumet să spun că “volumul” de informație de astăzi e identic cu cel din trecut, numai că cel de acum are o suprafață mai mare, dar o adâncime aproape nulă, în timp ce cel din trecut, invers, avea o suprafață mică, dar multă adâncime.

 

Pe măsură ce viteza vieții s-a schimbat a intervenit și lipsa de răbdare a omului de a “se opri” asupra unui singur element. În căutarea acoperirii unei suprafețe cât mai întinse de “informații”, el va “schimba” foarte des, fie canalul TV pe care-l urmărește, fie pagina de Internet pe care se află, activând simultan pe Facebook, pe Twitter sau pe alte rețele de socializare și va căpăta senzația – falsă, de altfel – că e capabil să facă mai multe lucruri în același timp.

 

Decembrie e o lună a anului care îți dă foarte mult de gândit, din acest punct de vedere, măcar. Cum comerțul trăiește din satisfacerea nevoilor consumatorului care, după cum am ilustrat adineauri, a devenit din ce în ce mai avid de “schimbare”, s-a ajuns la o previzibilă strategie în care produsele destinate consumului au fost adaptate noului comportament uman. Am observat mai nou - și poate nu sunt singurul – că, în sezonul sărbătorilor de iarnă, în toate marile lanțuri de magazine, mai mici sau mai mari, s-au înmulțit considerabil exponatele de cadouri ambalate în coșuri, fie cu alimente, fie cu tot soiul de produse cosmetice, dar nu numai. Se găsesc asemenea “combinații” de produse la toate prețurile și ele sunt alcătuite dintr-o mare diversitate de elemente. Cine mai dă astăzi cadou o simplă sticlă de colonie ori o cravată? Sau o carte? Puțini. Se preferă acum o casetă cu foarte multe produse ale aceleiași firme, fiecare produs într-o cantitate cât mai mică, pentru ca eventualitatea de a-l “plictisi” pe consumator să fie redusă la minim. Am fost mirat să văd, recent, la coșurile cu dulciuri cutiuțe cu numai 2 bomboane ca parte a componentelor. Mai mult decât atât, la toate aceste coșuri de dulciuri există și un produs care nu are nimic de-a face cu produsul principal, dar care face parte din acel “package”, după princpiul depsre care am citit că-l foloseau și socialiștii acum 40-50 de ani: ca să vezi o piesă de teatru bună, erai obligat să-ți cumperi bilet și la o piesă „realist-socialistă”.

 

Am remarcat însă și alte combinații strategice: truse cosmetice destinate femeilor care conțin vreo zece sticluțe cu: gel de duș, gel de baie, spumant de baie, sare de baie, unguent de corp, unguent de picioare, unguent de mâini, șampon, etc. M-am și întrebat, preț de câteva secunde, dacă nu cumva în acest pachet se găseau de fapt numai două-trei produse cărora, din motive de “marketing”, li s-au dat denumiri diferite. Sigur, cel care primește un asemenea cadou se bucură la descoperirea varietăților din coș, pe principiul că fiecare dintre noi îl avem cuibărit încă în noi pe copilul care-am fost, lucru ce ne produce plăcere la descoperirea unei „jucării noi”.

 

Mi s-a întâmplat și mie să primesc un cadou de felul acesta, dar poate că puțin mai amuzant: un joc despre a cărui existență nu știam aproape nimic, numit “Tablet Topics” – în traducere liberă: “subiecte de discuție” – cu subtitlul: “questions to start great conversations” (“întrebări care să stârnească discuții gozave, interesante”). Jocul se prezintă sub forma unei cutii cubice în care sunt foarte frumos așezate cam 150 de cartonașe pe care sunt tipărite întrebări. Zice-se că aceste întrebări ar naște discuțiile promise în titlu. Chiar mi-a spus cineva că jocul, care a fost jucat prima dată într-un cerc de canadieni, a fost gustat din plin și că beneficiarii s-au amuzat copios. Întrebările nu sunt nicidecum de cultură generală, ci “de viață” și, dacă jocul cade pe mâna unor oameni inteligenți și cu simțul umorului, utilizarea lui poate stârni hohote de râs. Jocul are multe cartonașe, multe întrebări, ce mai, varietate mare! Chiar una mult mai mare decât la coșurile cu bomboane sau produse cosmetice. Nici un pericol să te plictisești. Și, ca să vă expun un exemplu, voi divulga prima întrebare peste care am dat când am deschis cutia: “Care este cel mai oribil cadou pe care l-ai primit sau oferit vreodată?”

 

Poate răspunsul pe care l-am dat o să vi-l spun altădată. Momentan, mă conformez obligat imperativului: consumă, nu gândi!