decembrie are miros de
teracotă încinsă. și eu, dacă nu visez,
mă sufoc. azi deschid
larg ușa. te aștept, vino să dansezi cu
mine. focul din sobă
îmi lungește umbra peste pereți. ești?
aprind lanterna și
drumul se ivește din nimic. nu departe
e aeroportul. motoarele
avioanelor fac geamurile să vibreze.
aici nimic nu oprește. nici
trenul. nici poșta. nici măcar
porumbeii nu cred că
malul acesta-i pustiu.
totul se întâmplă în
altă parte. sosiri. despărțiri. limpeziri.
sunt cu tălpile goale
prin zăpadă. becul pâlpâie. semn că
lumina-i de acum pe
sfârșite.
dansez. afară ninge. mâine
voi dormi în plus. bat din palme.
decembrie se va
întâmpla în dimineața aceasta mai târziu.
bat din palme din nou. de
bucurie, încep să cânt.
de-abia aștept să vii.
pieptul tău are
rotunjimea unei cutii de rezonanță.
poemul acesta e un
orgasm
scris pe sânii tăi în
timp ce te țin pe genunchi
de fapt poemul meu este
fericirea dintre
litere.
Asta a fost, într-adevăr, o postare plină de energie pozitivă și încărcată cu fericire.
RăspundețiȘtergereS-a scurs puțin senin din mine aici, așa e.
ȘtergereIubesc literele, literele micute si fragile, literele mari si rotunde, literele negre sau literele rosii, iubesc forma lor, nuanta la care ajung, iubesc felul cum ele imi ating cele mai intortocheate unghere ale inimii , iubesc oamenii frumosi care scriu cu litere frumoase, iubesc sufletul caci fara el ..literele nu ar exista ..
RăspundețiȘtergereLiterele sunt semne, Al3ssa, pe care dacă le pui în armonie dau naștere cuvintelor potrivite, pe care, la rândul lor, dacă le așezi armonic, dau naștere imaginilor, iar imaginile dacă le pui în mișcare, cu ajutorul verbelor, dau naștere poveștilor. Sufletul nostru are o nevoie constantă de povești frumoase, fiindcă, la urma urmei, sufletul nu are vârstă, el fiind copil și adult deopotrivă.
Ștergere