Dragostea?
În ceea ce mă privește, știu că dragostea poate fi un cumul de enunțuri contradictorii. O sumă de
paradoxuri. Uite, am să-ți explic. Un prim paradox este că, deși n-am fost
niciodată al tău, nu te-am trădat niciodată. Nu te-am înșelat niciodată.
Paradoxul numărul doi este că, deși nu m-a interesat niciodată ce făceau
altele, numai ție nu ți-am reproșat niciodată ce faci. Paradoxul numărul trei
este că, deși n-am văzut niciodată răsăritul împreună, numai tu cunoști figura
pe care o am atunci când răsare soarele. Paradoxul numărul patru este că, deși
numai tu îmi dai o conotație aparte, adică doar tu îmi dai un sens, fără tine
îmi lipsește, dimpotrivă, semnificația. Paradoxul numărul cinci este că nu este
nimic paradoxal în toate cele de mai sus.
Când te privesc, și te admir în toată splendoarea feminității tale, îmi
spun de unul singur că probabil există și un așa numit paradox sentimental, la fel cum există celebrul paradox hidrostatic, care enunță ideea
demonstrabilă că presiunea unui lichid de pe fundul unui vas nu depinde de
dimensiunile și de forma vasului respectiv.
Dar și mai paradoxal decât atât este că, deși nu există un paradox purtând
numărul șase, ploaia de ieri după-amiază m-a ținut lângă tine, determinându-mă
să mă gândesc că singurul paradox adevărat ar fi să adorm cu fruntea în brațele
tale, care, măcar o dată, ai fi aici. După care, evident, m-am întors în
coșmarul meu cotidian perfect logic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu