luni, 10 februarie 2014

Când dragostea poate fi un cumul de enunțuri contradictorii



Dragostea? 

În ceea ce mă privește, știu că dragostea poate fi un cumul de enunțuri contradictorii. O sumă de paradoxuri. Uite, am să-ți explic. Un prim paradox este că, deși n-am fost niciodată al tău, nu te-am trădat niciodată. Nu te-am înșelat niciodată. Paradoxul numărul doi este că, deși nu m-a interesat niciodată ce făceau altele, numai ție nu ți-am reproșat niciodată ce faci. Paradoxul numărul trei este că, deși n-am văzut niciodată răsăritul împreună, numai tu cunoști figura pe care o am atunci când răsare soarele. Paradoxul numărul patru este că, deși numai tu îmi dai o conotație aparte, adică doar tu îmi dai un sens, fără tine îmi lipsește, dimpotrivă, semnificația. Paradoxul numărul cinci este că nu este nimic paradoxal în toate cele de mai sus.
 
Când te privesc, și te admir în toată splendoarea feminității tale, îmi spun de unul singur că probabil există și un așa numit paradox sentimental, la fel cum există celebrul paradox hidrostatic, care enunță ideea demonstrabilă că presiunea unui lichid de pe fundul unui vas nu depinde de dimensiunile și de forma vasului respectiv.
 
Dar și mai paradoxal decât atât este că, deși nu există un paradox purtând numărul șase, ploaia de ieri după-amiază m-a ținut lângă tine, determinându-mă să mă gândesc că singurul paradox adevărat ar fi să adorm cu fruntea în brațele tale, care, măcar o dată, ai fi aici. După care, evident, m-am întors în coșmarul meu cotidian perfect logic.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu