Să fii iubita mea

 

ar însemna să locuiești în camera mea, undeva pe covor, între pat și fereastră

când m-aș trezi dimineața să mă lași să înghesui în tine jumătatea mea de ființă

rămasă afară, și jumătatea de viață pe care trebuie să ți-o trăiesc eu

indiferent unde merg, la job, la piață, la vreun ghișeu, să am acolo de-un rest,

de-un taxi, de-o inimă nouă pe care s-o duc cu mine ca pe un copil la grădiniță

să fii iubita mea ar trebui ca dimineața pâș pâș, să ieși de sub cămașa mea

ca un soare dintre pagini, să luminezi prin șifonier după o piele nouă

ca o lanternă prinsă de stern, cum poartă minerii, și să străbați întunericul

cu mâna mea, așa fac iubitele, când stau cocoțate pe iceberguri de plăcere

se-aruncă de la etaj să salveze ori saliveze amintirile luate de apă,

să fii iubita mea ar însemna să dormi desculță în brațele mele ca într-un cuib

de rândunici, să mă săruți și să mă întrebi devreme: ce faci azi? iar eu

să îți răspund că habar n-am, să fii iubita mea ar însemna să fii o locuință

mică-mică, din acelea care se mulează pe corp, cu pereții lăptoși

din care bei zilnic până la fund, să fii iubita mea ar însemna să îmi deschizi

un habitat erotic, o dependență de foaia albă, ar însemna să ne împrumutăm

unul altuia caractere, particularități, membre inferioare, așa fac iubitele

te duc în călătorii unde oamenii sunt mai buni și cuvintele țin de foame

undeva unde am sta față în față să ne privim ca două animale rătăcite de turmă

să fii iubita mea ar însemna să accept că cineva îmi albește măduva metaforelor

ce stau prinse de spatele meu ca vertebrele pe un schelet de șoim, să fii iubita mea

ar înseamna că dragostea ta îmi face carnea să plângă, și că eu arunc într-un joben

sentimente iar tu scoți din el un poet, o carte, ori un inel, să fii iubita mea ar

însemna că dragostea ta îmi stă ca un animal de companie pe limbă

măcar două, sau trei vieți...