La prima noastră întâlnire nocturnă (sau cine citește cuvintele mele le inventează)

La prima noastră întâlnire nocturnă, mi-ar plăcea să mă întind lângă tine. Să mă întind lângă tine, ori peste tine, așa cum am auzit că se întind sinucigașii pe șinele de cale ferată când vor să-și asculte inima bătând. Să răstorn istoria, și să intru în tine ca într-o scorbură de frica lupilor, iar dimineața să privesc pe furiș cum îmi faci ordine prin vise, prin idealuri, până ce fruntea mi-ar rămâne lipită de fruntea ta, ca și cum peste noapte un cap de căprioară și-a prins coroana în oasele tale ca într-o sârmă ghimpată. Asta simt. Asta vreau. Să stau acolo ca pe un teren fertil, de unde din când în când să mă ridic și să strig: Pământ! Și să plec din nou în larg, să navighez, dar să nu mă îndur să te las vreodată la țărm. Să te văd copilă, să râd, să mă întorc la tine și tot așa, într-un joc nebun de-al animalelor prinse-n cușcă, atrase în captivitate. Apoi, pe îndelete, să-ți încolțesc tremurul, să-ți parcurg tatuajul de pe coaste și să mă conving că cel care îmbrățișează o femeie este Adam. Și că femeia este Eva. Și că totul se întâmplă pentru prima oară. Ca într-un mit cosmogonic care explică nașterea universului.

 

Dar ce pot face eu cu un cuvânt și o mitologie? Eu am nevoie doar de tine. Poate că pe lângă tine pe raft stau cărți, dar litere nu au. Când deschid o carte, apar și ele. Tu zâmbești. Când deschid atlasul văd prin ochii tăi toată sălbăticia insulei Madagascar. Tu aprinzi un chibrit și-mi pare că în întuneric născocești focul. Iar în oglindă cineva stă la pândă. Îți fixează ochii. Cine îți vede ochii, vede de fapt marea. Cine privește marea vede Tunisia. Iar cine-ți recită din Iliada, intră în luptă.

 

Cine intră în luptă, intră deopotrivă și în corturile îndrăgostiților înjumătățiți în războaiele punice. Acum știu. Așa se explică de ce lângă tine visez Cartagina și toți pretorii care și-au pierdut mințile de la vin când au nimicit Cartagina. Mai bine sărută-mă încă o dată și pune capăt coșmarurilor mele. Și amintește-mi, te rog, tot ce am visat că vreau să-ți fac la prima noastră întâlnire nocturnă. Ba nu, nu o face. Mi-am amintit. Când ne vom întâlni vreau să-ți desenez printre sâni un labirint. Să te caut, ca pe Ariadna. Să mă așez peste tine și în tine și să ne pierdem împreună. Să ne pierdem simțurile, gândurile, să fim de fapt ca doi delfini eșuați, din motive necunoscute, unul în corpul altuia.

 

Despre delfini povesteau câte ceva etruscii. Iubito, nu m-ar mira ca dimineață să-mi povestești că noi doi am fost cândva amanți într-o casă cu etaj, etruscă. S-ar putea să-ți aduci în somn aminte. Ori să-ți amintești că am prelucrat în foc o dragoste vulcanică, culeasă din Etna, în care am vrut să nu existe nici posesor și nici posedat. Ci doar să ne lăsăm amândoi în voia ei. Ca într-o apă. Căci cine se scaldă într-un râu, se scaldă în Gange. Iar cine ne privește iubindu-ne vede nașterea unui imperiu.

 

Și dintr-un întreg imperiu, doar pe mine, singur, bucată cu bucată, m-ai cules de pe jos, știind că nici o pierdere nu e finală. Chiar dacă tot timpul mai pierzi ceva, o mână, o dragoste, un gând. Lipsa mea ți-ar fi fost un gaz toxic, o pungă de plastic peste un cadavru tumefiat găsit pe un câmp înghețat. Dar tu ai dârzenie persană. Dragostea te aruncă din tine, te scoate afară din casă, până ce umbli bezmetică pe străzi, cu dorința fumegândă de a-ți înfunda cât mai adânc sufletul în tine, ca să nu te vadă nimeni îndrăgostită, vulnerabilă, ciungă. Și totuși, așa ciungă, îmi citești poemele, epistolele, și bei din vinul meu. Unde sunt? Ce se va întâmpla? Care dintre noi doi va muri primul? Poate eu. Poate tu vei sta cu urechea lipită de portretul meu să-mi asculți inima până ce vei prinde și tu rădăcini, ca mine.

 

Rădăcini au toți oamenii. Iar cel ce doarme este ca toți oamenii. Printre oameni, am văzut deșert. În deșert am văzut armate apărând piramide, protejând Sfinxul, pe care abia atunci oamenii frenetici îl terminaseră. Ți-am privit ochii și m-am gândit că nimic nu e atât de vechi sub soare. Poate doar dragostea noastră. Pe care aș vrea să o celebrez întotdeauna de parcă ni s-ar fi întâmplat prima oară. Gândește-te doar că totul se întâmplă pentru prima oară, dar într-un chip veșnic. Gândește-te cum să te lași iubită și înduplecată la prima noastră întâlnire nocturnă. Gândește-te că de fapt cine citește cuvintele mele le inventează.