Tu ești sufocant de frumoasă când ești
nehotărâtă. Tu încă nu vrei să zici nu. Tu încă nu vrei să zici da. Și nici să
dai voie trupului tău moale, de viespe îndrăgostită, îmbăiat cu grijă în miros
de caramel, să se lăfăie sub sau să se lăfăie peste trupul meu învoit de instinctul
primar, de instinctul primordial, edenic, animalic. Tu încă nu vrei, însă
dragostea vrea și voința ei e peste voințe. Tu ieși din îmbrățișare ca și cum
ai ieși dintr-o încăpere în care ai uitat ceva important, și revii, și uiți să
mai pleci, și intri în îmbrățișare din nou, ca și cum ai intra într-un palat
perfect, fără cusur, în care tu ești regina și tot tu curtezanele, cadânele,
fecioarele. Tu încă nu vrei să zici nu. Tu încă nu vrei să zici da. Și-acum
aproape ai vrea să fii, mai aproape, iar peste două secunde fugi, ca să te
urmăresc, să te vânez dibace cu abilitatea vânătorului de a-și adulmeca prada.
Ai vrea să-mi spulberi un vis, să-mi împlinești o dorință, acum tot mai aproape
vrei și ești foarte aproape, și dragostea intră și voia ei se face. Tu încă nu
vrei să zici nu. Tu încă nu vrei să zici da. Ba chiar și în dragostea mea intri
de fapt ca și cum ai intra într-un palat din care nu mai vrei să pleci.
De fiecare data imi spun ca ceva mai frumos de atat nu se poate! Si de fiecare data raman fara cuvinte in fata noului text, vazand ca esti inepuizabil in alcatuirea acestor jocuri de cuvinte ce au un effect , cum nu-ti imaginezi... In mod sigur este si parerea multor altora, doar ca ei sunt discreti ; stiu ca adaugarea comment-ului meu nu este altceva decat o impietate... Promit sa nu mai intervin . De altfel textele tale nu au nevoie de comentarii.... N.B.Datorita tie, astazi am aflat cat de fermecatoare este ...nehotararea! N.
RăspundețiȘtergereNatalia, mă răsfeți, pare-se, cu atât de blânde cuvinte. Simplul e cel mai sofisticat lucru, mereu am fost de părerea asta, eu încerc să-mi duc propria filozofie și în ceea ce scriu, așa că probabil de aici deviază și efectul ludic al cuvintelor mele demodate, romantice, simple. Comentariile tale dau prospețime și prezență postărilor mele, există ceva femeiesc și deosebit de frumos în ele, așa că tot ce pot să sper este să te răzgândești în impulsul tău de a nu mai interveni aici. Nehotărârea e parte aparte a dragostei, cred.
ȘtergereIn timp ce iti citeam cuvintele imi veneau in minte scenele din Tom&Jerry si dovada lor de afectiune. Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca Tom l-ar fi mancat pe micul soarece. Oare am fi avut noi cu ce sa ne incantam copilaria? Dragostea e cam asa, ca ei doi, cred. Tin unul la celalalt, dar se tot fugaresc si necajesc, altfel nu ar mai fi nimic interesant in prietena lor,nu? Poate am dat un exemplu stupid si nu stiu sa explic cu exactitate ceea ce inteleg eu din amintirile mele din copilarie, dar am mereu senzatia ca atunci cand ramai in loc si esti mereu prezent pentru acel cineva, nu ii dai ocazia sa iti simta lipsa si sa stie cum e fara tine si cat de greu defapt este sa fii departe. Cu siguranta e modul ei de a te tine in suflet, iar asta e cel mai important.
RăspundețiȘtergereAi dat un exemplu admirabil și potrivit semnificației din text, exact la fel cum e ultima piesă dintr-un puzzle. Dragostea e uneori o luptă, o temperare perpetuă, un mijloc în care cad la pace două contrarii, care nu cunosc armonia decât în această stare naturală. Tom și Jerry, la modul simbolic, desigur, ilustrează dragostea aceea nebădăioasă dar și inter-dependența de celelalt, nevoia reciprocă. Cum ziceai și tu, însă, dacă unul e departe, celălalt îi apreciază și valorizează poate mai intens. Repet: mai intens, nu mai mult, că asta e imposibil de măsurat. Îmi amintesc scenele în care Tom avea probleme cu alți motani, sau alți străini intruzivi, și Jerry făcea un giumbușluc și îl ajuta și scotea efectiv din impas pe motanul Tom. La fel e și cu dragostea: uneori ne răsfățăm, ne certăm, ne îndepărtăm, dar toate ca să ne reîntărim afecțiunea. Mi-a plăcut foarte mult comentariul tău. Lansează o sumedenie de teme de dialog sentimental, de cuplu, de extreme.
Ștergere