Cea mai bună zi

Aș îndrăzni să spun că ziua nașterii mele e cea mai bună zi din an. E o zi în care îi sunt, mai mult ca niciodată, adânc recunoscător vieții pentru prieteni, pentru familie, pentru micile bucurii mărunte, pentru toți oamenii de la care am învățat, pentru încercările la care am fost supus și pe care le-am depășit uneori ajutat de idei, de oameni, iar alteori de intuiție, de instinct și mai ales de noroc. Ziua mea e cea mai frumoasă zi din an din motive subiective, lesne de înțeles, desigur, poate pentru că zâmbesc mai mult, poate pentru că nu mi se mai face somn ca altădată, după-masa, sau poate fiindcă sunt puțin mai receptiv – până într-acolo încât am un răspuns la toate întrebările colegilor, care până acum păreau plictisitoare. Ziua mea e cea mai bună zi din an îndeobște pentru că zâmbesc pe stradă fără motiv copiilor, femeilor, trecătorilor, iar dacă unii îmi răspund încep chiar să chicotesc. E o zi în care nu mi-e foame aproape deloc, în care am un impuls de a împărți tuturor ciocolată, înghețată, de a bea bere cu prietenii sau de a trece pe roșu la semafor, riscând să fiu lovit de o mașină albă, căreia îi atribui prezumția de nevinovăție închipuindu-mi că va încetini (nu-i așa?), complice la starea mea. Ziua mea e cea mai frumoasă zi din an pentru că vorbesc, într-un timp record, cu un număr impresionant de prieteni, care se gândesc deliberat la mine și a căror voce familiară și veselă mă contaminează, evident, instantaneu, dar e o zi aparte și pentru că-mi verific telefonul din cinci în cinci minute, cu gesturi nerăbdătoare, ba chiar tresar când se aude un mesaj de la un alt telefon. E o zi specială pentru că nimic nu mă afectează, pentru că uneori mi se usucă buzele și o mușc mereu pe cea de jos, pentru că mă opresc să privesc castanii și cireșii înfloriți, pentru că glumesc cu copiii și vorbesc cu oamenii bătrâni, cărora le ofer brațul dacă este nevoie, asta chiar dacă gafez uneori, fiindcă nu toți își acceptă vârsta. E cea mai frumoasă zi a anului pentru că nimic nu mă împiedică să visez în culori, să mă dau cu bicicleta, ori să mă gândesc la călătorii și plase de fluturi. Ziua mea de naștere e cea mai frumoasă din an pentru că obișnuiesc să fac rime hazlii și să mă remarc printre cunoscuți, care probabil nu m-au cunoscut niciodată atât de amuzant. E o zi în care râd chiar și la replici fără haz. O zi în care îmi aranjez cu mâna părul mai des, în care îmi închipui (forțat, desigur) că sunt mai înalt, mai frumos și mai isteț, în care îmi privesc mâinile mai des, o zi în care e posibil să-mi zâmbesc tâmp în oglindă, pe care în același timp să o curăț, să o lustruiesc cu șervetul exact așa cum și mie îmi mângâia chipul cândva altcineva. Ziua mea e cea mai frumoasă zi din an probabil și fiindcă ascult de douăzeci de ori aceeași melodie care-mi aduce aminte de ceva sau cineva, sau pentru că mă gândesc profund la efemeritatea timpului, mai ales atunci când îmbrac haine noi, pe care e posibil să le mai fi îmbrăcat doar o singură dată, ca într-un ritual uitat. Ziua mea de naștere e frumoasă pentru că îmi dă răgazul și plăcerea de a-mi turti nasul de vitrina vreunei librării ori a unei consignații, prin care să admir coperți boeme și lămpi cu abajur. Ziua mea de naștere e posibil să fie de departe cea mai frumoasă zi a anului și pentru că recitesc, an de an, într-o tradiție proprie, poeme scrise de Neruda, pentru că înfulec prăjituri cu aromă de vanilie și ciocolată, pentru că beau cocktail-uri aromate după care închid ochii, pentru că desenez coame de cai pe orice șervețel, de pe orice terasă, pentru că mi se spune mai des “mi-a fost dor de tine!”, pentru că îmi simt pieptul dublu, ca și cum aș avea atașată o platoșă peste el, ce mă cuprinde într-o apăsare plăcută, indescriptibilă, sau poate că, în definitiv și la urma urmei, ziua mea de naștere e cea mai bună zi din an pentru că îmi reamintește nuanțat și detaliat cum ar trebui de fapt să simt, să privesc și să respir în toate celelalte zile ale anului.