E timpul să mă confesez. E timpul să admit că nu am mai fost în copilărie
demult. Că nu am mai bătut demult la ușa întredeschisă de după care visele au
zbughit-o în lume să o cucerească. Că nu am mai scotocit demult prin sertarul
cu fotografii alb-negru în care viața apare totdeauna color și plină de
miracole. Ar trebui să îmi fac un harakiri moral. Un mic proces de conștiință.
Ar trebui de fapt să-mi fac timp pentru toate acele timpuri atemporale. Ar
trebui să îmi fac timp. Îmi spun asta de parcă și timpul se face așa cum faci
un ceasornic, un orologiu, care măsoară mereu alte timpuri. Ar trebui să îmi
fac timp, îmi spun, un timp numai al meu, o lume numai a mea, și să intru în ea
ca într-o împărăție din care a fugit împăratul. O lume în care să-mi fie
slujnice amintirile, și visele să îmi slujească. O lume în care să cer să mi se
aducă toate jucăriile, să cer să mi se aducă toate bucuriile, o lume în care să
pun toate gândurile să mă copilărească, iar tu, ca o frumoasă adormită, să
m-aștepți în extaz ca pe un prinț călare pe calul lui alb.
Tu, Robert, numa' sa nu stai prea mult pe-acolo .....In lumea aceasta , asteptam noi , cei multi, sa ne bucuri cu alte articole.Si vezi ca suntem multi! N.
RăspundețiȘtergereUn popas în lumea în care îmi pun gândurile să mă copilărească nu poate dura la nesfârșit, din păcate, dragă Natalia. Și chiar dacă ar dura, eu cred că totuși copiii știu și ei să se joace cuvintele. Mirarea stă în spatele cuvintelor copilăriei. Mirarea pierdută. E reconfortant să știu că sunt așteptat, măcar de una, măcar de unul, dacă nu de mulți. Dar te cred pe cuvânt când spui că de mulți. Am să mă mărunțesc pentru fiecare, în scris, în cazul ăsta.
ȘtergereIi musai ! Scrierile tale sunt precum bomboanele belgiene, din cea mai fina textura....iar noi am devenit dependenti de ele . Si da, sunt convinsa ca sunt multi cei ce asteapta cu rasuflarea taiata urmatorul tau material.Vorba cuiva care comenta pe aici : oare cu ce ne vei mai surprinde maine? No, Robert draga, noi suntem aici Daruieste-ne ,daruindu-te!
ȘtergereBomboane belgiene? Hmm, sună delicios, n-am gustat niciodată. Sper să pot surprinde în continuare, adică mintea mea pare un tărâm imaginativ nelimitat. Noroc că mă ajută cuvintele, că mă scot din impas. Ele ilustrează frânturi din jocurile mele imaginative și emoționale. Ele mă ajută să dăruiesc în continuare.
ȘtergereRobert, eu cred că dacă asta simți, atunci trebuie să deschizi din nou porțile acelei împărății uitate. Copilărește-te oricând și oricât îți cere sufletul! :) Apoi întoarce-te în această lume a gândurilor scrise și spune-ne câte ceva, stârnind astfel și în noi setea de căutare și regăsire în singurul paradis pierdut. (în care cred și care știu că nu e vis, în care sper să pot trăi ori de câte ori simt nevoia să evadez)
RăspundețiȘtergereHe-he! Ce bine e să ai prieteni alături! Adică să știi că te sprijină în orice demers nebunatic... Mană cerească asemenea îndemnuri și gânduri de empatie parțială! Mulțumesc, copil frumos, mulțumesc, Claudia!
ȘtergereCâțiva stropi de nebunie cred că pot colora tare frumos povestea unei vieți. :) Sunt mereu aici, Robert, chiar dacă nu îmi imprim întotdeauna prezența.
ȘtergereSă fii mereu pe-aici. E un sentiment tare plăcut să știu că ești.
Ștergere