poate că da, poate că sufletul meu
e doar un alt sistem dinamic
sensibil la schimbarea condițiilor inițiale,
sentimentale, sau (de ce nu?) o parte
din așa numita teorie a haosului,
ghidat de cuvintele tale tonice
către o dezordine aparentă,
ori către o entitate a cărei sensibilitate
e și ea cuprinsă de efectul fluturelui,
cum sunt toate lucrurile de pe pământ.
poate că da, poate că întotdeauna m-au fascinat
legăturile neștiute dintre fenomene.
și poate că, dacă acum în loc să citești
ai ieși afară, s-ar întâmpla ceva esențial,
ceva neprevăzut, ce ți-ar schimba destinul
ori poate dacă mama s-ar fi îndrăgostit de un japonez
acum aș fi iscălit haik-uri minuscule
pe boabe de orez și aș fi desenat
portrete de copii pe floricele albe,
lângă domul atomic din hiroshima.
e bizar cum fiecare lucrușor poate deveni un centru,
cum o albină sperie un copil, iar copilul un câine,
iar tu te crezi atacat de câine și sari în fața mașinii.
e bizar cum nu controlăm nici 1% din viața noastră
cum în fiecare clipă ni se poate întâmpla ceva
echivalent cu facerea lumii
sau cu sfârșitul ei
orice te poate schimba fundamental, nu doar iubirea,
deși doar ea izbucnește precum un înțeles
pe care n-ai avut niciodată curajul
să îl cauți până la capăt.
Profund !
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru aprecierea ta exclamativă. Cred că profunzimea e dezideratul fundamental al literaturii bune, așa că îți mulțumesc încă o dată pentru apreciere.
ȘtergereAi descris un sentiment cunoscut pretutindeni de către toată lumea, dar pe care puțini îi dau importanță. Ai descris ceva de care se sperie toată lumea și de care, cu toate acestea, nimeni nu se „apără”.
RăspundețiȘtergereDragă Zoe, acel "cum ar fi fost dacă..." cred că ilustrează poate cu cea mai bună acuratețe efectul butterfly din traiectoria sentimentală sau existențială a fiecăruia dintre noi. În fața hazardului și a morții nu știu dacă omul se poate apăra, decât cel mult prin acceptare. Nici nu știi cât mă bucur când te întorci aici, pe blog.
ȘtergereExact, asta a fost și intenția mea: omul nu se poate apăra decât prin acceptare, iar acceptarea face necunoscutul mai puțin neplăcut.
ȘtergereȘi eu mă bucur că am reușit să mai găsesc timp să mă delectez cu lectura ta :)
Mă bucur că ai găsit timp, tu, copilul meu preferat.
ȘtergereCiteam articolul tău şi în acest timp la radio se difuza melodia "Soarta te găseşte oriunde". Cum s-au potrivit!
RăspundețiȘtergereFrumos sincronul descris de tine, Adrian. Am ascultat și eu melodia acum. Chiar se potrivesc, să știi! :)
Ștergere