Aș vrea să te iubesc într-un cinematograf

Aș vrea să te iubesc într-un cinematograf. Să facem dragoste acolo, sus, în ultimul rând. Să culeg pentru tine litere din subtitrare, din scenele de dragoste, să ți le tatuez pe trup, să ți le lipesc pe glezne, să ți le șoptesc, să ți le strecor printre gemete, printre pofte, printre coapse, să caut cu grijă nurii tăi pe întuneric, să întocmesc o hartă mentală a punctelor tale fragile, adânci, a locurilor în care știi că rămâi întotdeauna fără apărare, în care arzi, și iei foc, pe măsură ce oamenii tac și se rușinează, de la un cadru la altul, de la un rând la altul. Acolo, cu teamă, vreau să-mi conduci mâna spre toate fermoarele tale lipite de trup, care-ți ascund pielea topită, acolo vreau să-mi șușotești ezitant că nu e bine, dar că nu te poți opri, și să mă săruți pe gât pe măsură ce ecoul sălii se amplifică de la urletele tale domesticite, îmblânzite, de plăcere. Într-un cinematograf aș vrea să te iubesc. Într-un cinematograf aș vrea să te cutreier, să-ți ating terminațiile electrice și să-ți amintesc că fiecare haină pe care o porți mă face să visez la trupul tău dulce, moale, caramel. Pe fundalul schimbător al proiectorului aș vrea să simt cum îți pierzi controlul, dârzenia, încăpățânarea și întreg trupul, acolo aș vrea să-ți demonstrez că ai savoarea mustului abia cules, care te amețește, care te ia în vâltoarea lui și căruia nu-i poți găsi altundeva surogat.

 

Într-o sală cochetă de cinema aș vrea să-ți recit odiseea blândeței, să desfac gura și pielea ta crem, cu mângâieri lente, în slow motion, așa cum nici măcar regizorii, la editare, în nemărginita și netăgăduita lor putere de imaginație și expresivitate, nu o pot face. În cinematograf m-aș lăsa în grija ta, între brațele tale, să-mi ocrotești și să-mi binecuvântezi viața, exact la fel cum producătorii ocrotesc nudul actrițelor de privirea lacomă a spectatorilor. Să mă așezi apoi în cinemateca ta sentimentală, în lista filmelor tale favorite. În cea a scenelor memorabile. Să mă revizionezi când nopțile îți vor fi prea lungi pe cărarea timpului. Va fi acolo o scenă despre noi, despre amândoi. Despre cum te-am desfăcut. Despre cum te-am mângâiat între picioare în propriul nostru film. Despre cum te-am iubit. Într-un cinematograf. Poate o să zâmbești văzând o scenă tăiată anapoda, sau poate vei vărsa o lacrimă ca să uiți replica de final. Nu știu.

 

Știu în schimb că pe tine, doar pe tine, Dumnezeu te-a făcut dintr-un sentiment perfect. Nu din coasta mea, ci dintr-un amalgam de emoții irezistibile. Dumnezeu mi-a despicat capul în două, cum i s-a despicat bunăoară și Minervei, și te-a plămădit pe tine, ca pe un înger gardian care astupă gura mea vie, goală, însetată. Te-a făcut perfectă, tandră și trufașă, dar moale între așternuturi, ca să ameliorezi cu dragoste toate furtunile dorințelor sălbatice ce îmi amenință cu arșiță Mecca iubirii.

 

Mă întreb dacă ți-a fost vreodată sete de dragoste crudă. Mă întreb dacă ți-au plâns vreodată sânii. Dacă te-au durut vreodată ochii. Așa cum mă dor uneori pe mine, smulși din orbite de caninii adevărului, - un leopard din umbră flămând și nerăbdător să-mi urle în timpane greșeala prezenței tale în mine?

 

Ți-ai putea închipui că toată dragostea și sensibilitatea mea încape într-un pumn încleștat din neputința de a da timpul înapoi? Nu fiindcă ar fi o dragoste minusculă, ci fiindcă uneori doare, zgârie, arde, chinuie, frige, iar parfumul tău pare plecat de o eternitate, nimic altceva nereușind să-mi limpezească ochii grei, temători, nostalgici.

 

Ieri? Nu știu. Mâine? Habar nu am. Dar azi te iubesc.

 

În filme, femeile se dezbracă o singură dată. Se spune că și Porțile Raiului nu ți se deschid o singură dată. Eu îmi imaginez raiul ca pe o peșteră a lui Ali-Baba care ascunde nu comori, ci un loc în care timpul nu curge, ci stă în loc. Cine nu ajunge acolo, pribegește toată viața și își caută jumătatea orb, cu impresia falsă că vede totul. Iar cine își găsește jumătatea își găsește de fapt raiul, peștera, comoara.

 

Într-un cinematograf  aș vrea să te iubesc. Să te desfac cu grijă, cum își desface un soldat patul în nopțile reci, sub mirosul de muniție udă, și de rugăciune sinceră, disperată. Să te mângâi cum își mângâie poeții hârtia, cea scrisă de un rapsod nebun, eu, și expediată Dumnezeului blând, infinit și simetric, tu!

 

Știi de unde îmi curg toate cuvintele acestea? Nu din încăpățânarea de care mă acuzi tu, nu din durere, ci din credința pe care ți-o port de fapt numai ție, femeie cu frumusețe de flutur!

 

Ai văzut vreodată cum se sparge sticla la impactul fulgerător cu pământul? Cu aceeași violență cu care urlă Universul. Cu aceeași violență cu care tăcerea sparge zgomotul. Iar azi, eu nu sunt decât un îndrăgostit caucazian, mândru, îndărătnic, care vrea doar să te ducă la cinematograf, acolo unde lumea fictivă învinge detașat viața.

 

Viața nu e decât o boală a morții. Altfel de ce ni se promite una mai bună dincolo dacă o îndurăm ca la carte pe aceasta?

 

A existat o perioadă a vieții mele în care îmi imaginam că nu sunt și nu reprezint nimic altceva decât nisip împrăștiat în vânt.  Că voi albi în scurt timp și că tot ce îmi va sta în putere va fi doar să fac umbră curcubeului. Fără să-mi cunoască cineva povestea, visele. Apoi am realizat că Dumnezeu n-a intuit și că sufletul meu, nătânga lui creație, poate iubi mai mult și mai puternic decât el. În unele nopți, l-am suspectat chiar că îmi va cere darul acesta neprețuit înapoi. Dar nu mi l-a cerut, fericit probabil că jucăriile lui i-au întrecut așteptările. Fericit că jucăriile – trupurile noastre – își prețuiesc și ajustează sufletul.

 

Aș vrea să te iubesc într-un cinematograf pentru că tu n-ai fost făcută din coasta mea, ci din amalgamul emoțiilor mele pure care îmi spală sufletul, care mă obligă să-ți caut limba umedă pe întuneric, într-un ecou auzit de ceilalți, dar nevăzut, nelocalizat, necatalogat, nealterat. Aș vrea să te iubesc într-un cinematograf pentru că vreau să-ți reamintesc că de data asta nu vei mai fi uitată, abandonată, singură. Tu ești diferită. Tu nu ai stăpân, tu pur și simplu știi să iubești. Unii își fac un titlu de glorie din a imita superficialitățile celorlalți, până ce ajungi să te întrebi: ce vor face atunci când vor fi abandonați? Își vor căuta alți stăpâni? Ei nu pot trăi neatașați de un caracter cu care să se hrănească. Pentru că ei nu au unul. Tu, în schimb, mă inspiri, mă intrigi, mă frămânți. Iar când mă frământ, iese tot ce-i mai bun din mine, inclusiv năstrușnica idee că aș vrea să te iubesc într-un cinematograf.