Câteva omagii aduse prezentului meu

☼

ultimii doi ani m-au schimbat, m-au finisat,

și mi-au adus aminte că

nu trebuie să-mi fie greu să spun ceea ce simt,

că trebuie să știu să spun NU,

că a lupta pentru amândoi e un fel de sinucidere

că nu trebuie să iau nimic de-a gata,

că nu trebuie să fiu întotdeauna bun

că trebuie să fiu câteodată rău,

că atunci când sentimentele nu pot vorbi, cuvintele sunt de prisos,

că nu trebuie să închid ochii când sărut o fată,

ori când ceva mă doare,

că trebuie să-i închid atunci când strâng pe cineva în brațe

că cele mai frumoase lucruri din viață se simt, nu se văd,

că nimeni nu trebuie să spună vreodată: „Știu suficient”,

că trebuie să valorizez ceea ce știu face, și ceea ce mă face diferit de alții,

că trebuie să prețuiesc ceea ce am

dar să caut întotdeauna mai mult,

că nu trebuie să dau atunci când nu am,

că nu am voie ca fericirea mea să depindă de a altuia sau de altceva,

că trebuie să accept că eu am controlul și nimeni altcineva,

că am voie să plâng atunci când doare,

că mi-e permis să râd din toată inima,

că e indicat să-i zâmbești unui străin în loc să-l judeci,

că am dreptul de a fi eu întotdeauna,

că nu am voie să țin capul plecat,

că pot câștiga un joc pierzându-l,

că trebuie să privesc întotdeauna în ochi persoana cu care vorbesc,

că se poate îmtâmpla uneori să-mi fie și mie frică, dar

că nu am dreptul să dau înapoi,

că mai există în mine acel drăgăstos “Te iubesc”,

că n-aș putea spune nimănui, în nici un caz „Te urăsc”,

că nu e cel mai potrivit să spun „Nu am timp”, timpul fiind

singurul lucru pe care îl avem permanent la dispoziție,

că am voie să dau a doua șansă

atât timp cât primul eșec e plauzibil,

că e bine să am mereu mănușile albe la mine

când interacționez cu alții, dar

că trebuie să știu și când să le scot,

că cea mai importantă persoană din viața mea sunt eu, dar

că eu nu însemn absolut nimic fără ceilalți de lângă mine,

că toate lucrurile din viață sunt temporare fiindcă

nu încercăm niciunul să le facem eterne,

că trebuie să scriu mai des,

că trebuie să zâmbesc mai des, și, cel mai mult,

în ultimii doi ani am învățat

că încă nu am învățat suficient.