Ție îți plac bărboșii.
Bărbații cu sare și piper. Bărbații puțin... altfel. Ție îți fură privirea bărbații
bărboși, ăia frumoși și cu șarm, cum i-ai denumit tu. Mi-ai spus ieri că m-ai
plăcut din prima, așa cu barbă mare, și că primul bărbat de care te-ai
îndrăgostit a fost tot un bărbos. Și că e ceva instinctiv-inconștient-arhetipal
la mijloc. Mă și miram de ce m-ai plăcut așa, cu barba mea mare, cu tentă
roșcată, crescută excesiv în ultima vreme, dar apoi am realizat că, în cazul
tău, orice verbalizare nu poate exprima deplin sau măcar satisfăcător miezul
luminos al bărboșeniei. Ai gusturi bune, recunosc. Bărbosul pe care-l cauți și
pe care-l recunoști într-o oarecare măsură în toți bărbații îți inspiră
siguranță, îți inspiră prezența unei esențe a masculinității, a energiei
masculine pure. Știi? Se derulează din nou în mintea mea chicotul tău de
autorăsfăț și privirea ta de felină pofticioasă din momentul în care mi te-ai
confesat ieri și mi-ai spus că bărbosul ideal e o idee de care ești tu
îndrăgostită, că el promite o îmbrățișare ocrotitoare și topirea într-un
întreg. Că bărbosul tău chipeș e un izbăvitor de neliniști, de tandrețuri, de
virilitate, de incompletitudine și singurătate. M-ai și avertizat apoi că el
este totuși o ființă liberă, puternică, misterioasă și aparte, diferită total
de tine, nu este musai un dur (o stâncă sau un fort) – nici fizic și nici
psihic – ci o entitate care-și deschide sufletul lui bărbos și poate vulnerabil
către iubitoarea lui.
Abia atunci am înțeles.
De ce m-ai ales pe mine, zic. Și de îți plac bărboșii, spun. Așa că mă simt
nevoit să îți scriu aici negru pe alb că, pentru noi bărbații care ne sinucidem
spiritual o dată la 3-4 ani, care ne căutăm continuu și tindem să fim mai buni,
care aveam acea melancolie și înțelegere bizară, peliculară în privire, bărboșenia
e o stare de spirit. O atitudine. E ca mirosul de după ploaie – nimeni nu l-a
calificat drept aromă, gust, savoare, însă cu toții putem recunoaște acest
miros proaspăt, iar unora le place, și altora nu. Pentru mine, în speță,
bărboșenia e un sentiment generat de creativitate, de felul meu creativ și
imaginativ de a fi, de ieșirea din tipare, ceva ce ține exclusiv de
masculinitate și de protecția pe care o pot oferi. Barba e o existență „întru
mister și pentru revelare”
ca să parafrez un înțelept, ea acoperă ceva (buzele, obrajii, copilăria) care
se vrea descoperit. Bărboșenia nu e neaparat întotdeauna vizibilă. Pentru unii
nu e nevoie de acele câteva fire de păr ca să simtă asta – atunci apare
bărboșenia interioară, ca să spun așa.
Altfel spus, the beard on the inside poate exista și
fără the beard on the outside, dar
the beard on the outside nu poate
exista fără the beard on the inside.
Bărboșenia interioară este o stare de spirit care măsoară gradul nostru de
înțelegere al lucrurilor, felul nostru de a vedea viața, dragostea, femeia.
Bărboșenia interioară este ceea ce ne face iubibili, ca să spun așa, fie că
suntem vizibil bărboși sau nu. Iar iubibilul suprem – adică bărbosul suprem –
îl recunoști pur și simplu, iar dacă o femeie are nevoie de un manual ca să-l
recunoască înseamnă că acela nu e el.
Găsesc constructivă
sinceritatea ta. Și faptul că mi-ai spus că singurii bărbați care te
impresionează cu adevărat și după care întorci capul pe stradă sunt bărboșii.
Mi-ai spus că atunci când erai singură, și când vroiai să fii ținută în brațe
și cocoloșită, te gândeai instantaneu la atingerea unei bărbi. Și că după
câteva pahare de vin în mintea ta năvăleau colaje de unghii, bărbi, buze și
săruturi neastâmpărate. Mi-ai spus zâmbind că te-ai certat până și cu mama ta
din pricina primului bărbos de care te-ai îndrăgostit. Că ei nu-i plăcea
bărbosul-boschetarul tău. Am râs. Și
m-am gândit că așa o fi: cu unele mame, captive în educația lor, ajungi, din păcate,
să te cerți pentru că nu le place bărbosul tău. Dar că altele sunt fericite
când te văd fericită cu bărbosul tău, chiar dacă nu au și ele un bărbos iubit
sau îl preferă irevocabil pe tatăl tău ce se bărbierește zilnic. Oricum ar fi
mamele voastre, ale fetelor, eu cred că asta nu o să vă împiedice niciodată să
vă iubiți bărboșii. Ai râs în hohote când ți-am spus asta. Am râs amândoi. Cu
poftă, minute în șir.
Mi-ai spus că mama ta
chiar ți-ar reproșa asta, la fel și tatăl tău. Dar că asta contează mai puțin
pentru tine. Ai continuat să râzi și să-mi spui că dacă tu ești fericită cu
homeless-ul tău, îl vei lua acasă și că după
o vreme nu va mai fi homeless și gata. Mie mi s-a aprins un beculeț așa că
te-am întrebat așa: ai observat cum, pe măsură ce ne apropiem de cineva, peste
aspectul lui fizic se așează un fel de văl format din diversele emoții și
experiențe pe care le trăiți împreună? Eu am observat deseori asta. Teoria mea
este că pe măsură ce îndrăgești pe cineva trăsăturile care nu îți plac se
estompează și se metamorfozează vizibil. Așa că e posibil să se întâmple la fel
și cu mamele de fată – dacă le puteți face să vă îndrăgească bărbosul-boschetar,
poate că în timp n-o să le mai pară într-atât de boschetar. Am râs din nou,
minute în șir, amândoi, cu poftă, desigur.
Te-am întrebat apoi
care e bărbosul tău preferat. Tu mi-ai spus că, în ceea ce te privește, pentru
tine există “bărbosul
potrivit la locul potrivit”. Că topurile și preferințele cu bărboși faimoși
sunt irelevante, că azi poate fi pe primul loc Jon Hamm, Viggo Mortensen, sau
Ryan Gosling, dar că îl vei prefera întotdeauna pe Daniel Day-Lewis sau pe Tom
Hanks în Cast Away. M-ai surprins plăcut. Deja ți-ai făcut un obicei din asta
și îmi place, ador sentimentul ăsta.
Mi-ai spus că bărbosul
pe care-l vei păstra mereu la inimă va fi întotdeauna Clint Eastwood așa cum
ți-l amintești din Bunul, Răul și Urâtul. M-ai lăsat fără cuvinte, poate
fiindcă nu ți-am mărturisit până acum că acela e și filmul meu favorit. Mi-ai
spus că Blondie, personajul jucat de Eastwood va fi mereu în inima ta,
indiferent de toamnă, iarnă, soare sau ploaie, că el e un bărbos care te
emoționează și te atrage oricând, oriunde. Mi-ai spus că te-ai putea uita la
filmul ăla until the end of time, și
chiar dacă acum e bătrân, adus de spate și cu părul alb ție ți se pare la fel
de minunat ca întotdeauna, și că ar trebui să se dea o lege ca toți bărbații să
aibă ochii și barba lui, și ca toate audio-books să fie citite de el și
înregistrări cu vocea lui să fie trimise în spațiu pentru a face contact cu
alte civilizații extraterestre. Crede-mă că încă mai râd și acum, gândindu-mă
la asta în timp ce scriu toate astea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu