Te joci cu sarcofagul
inimii mele,
pe întuneric, când mă
urc pe mâna ta caramel
și îți simt cuvintele
printre coapse.
te frământ pe fiecare
centimetru de piele,
iar mâine dimineață te
voi trezi și îți voi spune:
fugi definitiv din
patul nostru cu păianjeni de cristal...
fugi cum fuge o
străină...
nu mă iubi, dragostea
mea e mai aproape de colaps
decât de poezie...
icoana din dreapta, atârnată, a rămas fără chip;
sărutul
dracilor a ros imaginea
până la lemn.
trăiesc într-un cătun
în care am început să mă cunosc
este cătunul în care tu
ai cules zmeură neagră.
acolo, în singurătate,
departe, râsul nostru a fost greșit.
acum, o altă femeie se
dezbracă pentru un alt bărbat,
într-o altă muțenie și
monumentală moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu