Nici prea mare, nici prea mic, însă foarte dulce și tare gustos

Gata, mi-am dat seama, în sfârșit! Somniotilul este un fruct nici prea mare, nici prea mic, însă foarte dulce și tare gustos. El are o culoare rozo-bombono-movo-gălbuie și e numai bun de mâncat în cea de-a treia sâmbătă din calendarul de iarnă. Nu din cel de toamnă. Neaparat din cel de iarnă. Iar Mirciulică, popândăul zgomotos de la etajul șapte, auzise el de undeva că somniotilul are puteri magice și că după ce mănânci din el tot ce gândești imediat devine realitate. Și, după îndelungate fructe gustate din zonă, care i-au fost la îndemână, și l-au determinat să se îngrașe cu exact opt sute optezeci și nouă de grame, a decis să se aventureze mai departe. Mare i-a fost fericirea când a găsit fructul exact după copacul de lângă dealul de după livada de smochini. Apoi, molfăind de zor un somniotil, căzuse pe gânduri. Se tot gândea care o fi fost primul său gând. Și ce să vezi: exact când își ridică ochii spre cer, litere mari rozo-bombono-movo-gălbui zburau abstract în cerc și în triunghi deasupra capului său de popândău fericit.