poeții, bețivii,
chimiștii, pictorii și inginerii,
nebunii, naivii,
fanaticii, credulii, ba chiar și visătorii
au căzut cu toții de
acord:
de la minciună ne
crește nasul,
dar de la adevăr ne
cresc brațele.
eu, poet în felul meu,
bețiv de ocazie,
pictor al gândurilor de
mai bine și
inginer al iluziilor de
tot felul,
nebun după tine până la
capăt,
naiv îndrăgostit,
și fanatic după trupul
tău,
credul din cale-afară
și
visător cu carte de
muncă
am convingerea că noi
doi
suntem cei mai sinceri
oameni
de pe pământ, fiindcă
n-am mai văzut pe
nimeni
în afară de
noi
care să alerge la
marginile opuse ale lumii
doar ca să se îmbrățișeze
o dată pe zi.
e păcat că nu ne cresc
și mai multe degete,
ca să putem comunica
mai ușor
prin codul morse,
de fiecare dată când
ciocnim unul în pieptul
celuilalt,
să verificăm dacă mai
suntem
sau nu acolo.
uite! vezi?
uită-te la ceilalți
oameni
cum se plimbă unul pe
lângă altul
ținându-se de mână
și vorbind.
noi doi nu putem face
asta decât pe rând:
ori vorbim,
ori ne ținem de mână
pentru că nu sunt
suficiente ecouri
să ne ducă vocile
de la un capăt de lume
la celălalt.
tu n-ai observat că lor
nu le cresc brațele niciodată?
oare suntem noi doi
alergici la adevăr?
hai să ne lămurim
și să ne mințim puțin
în seara asta,
înainte de culcare.
dar cu condiția să ne spunem o minciună frumoasă
care știe să meargă în
pantofi cu toc,
pentru că minciunile cu
picioare scurte
nu mi-au plăcut
niciodată,
deși,
nu știu cum,
toate,
dar toate,
sunt mici de înălțime,
probabil e ceva
genetic.
“vreau să mai rămâi”, i-am spus.
„o să rămân”, mi-a zis.
a doua zi brațele mele
erau mai lungi
iar ale ei mai scurte.
“se pare că ești alergic și la minciună,
nu doar la adevăr”,
mi-a spus.
am înțeles atunci că ea
nu avea cum să
înțeleagă.
just beautiful
RăspundețiȘtergereAll my regards for your consideration, and I'm glad you enjoy it!
RăspundețiȘtergere