♀♂
iubito,
când
te-am văzut prima dată
în
gură mi-a apărut o bucată mușcată de măr
iar
ochii mi s-au mișcat pentru prima oară după foarte mulți ani.
singuri,
fără
ajutorul sforilor de păpușar.
a
fost o dovadă incontestabilă
că
totuși
nu
îmbătrânesc așa de repede
și
că în sufletul meu e un decor potrivit
pentru
a face înconjurul lumii cu tramvaiul
de
câte ori te conduc pe tine acasă.
primul
nostru sărut a fost de fapt
certificatul
meu de naștere
și
îți pot spune cu siguranță
că
luna mi-a intrat din nou în cameră
ca
o pisică prin crăpătura ușii
ce-mi
bea tot laptele din inimă
și
se afundă în pieptul meu
înghițită
de nisipuri mișcătoare.
după
foarte multă vreme am adormit
fără
teama că vine ziua de mâine
visând
cu ochii deschiși ploaia aceea
ce
începea de la trei metri deasupra pământului
ca
muzică de fundal
pentru
serile în care voi scrie cu săruturi
primele
mele poezii peste pielea ta.
iubito,
când
te-am văzut prima dată
atât
de irespirabilă și tandră,
pendula
în formă de târnăcop a ceasului
s-a
oprit din ciobitul în carne,
timp
suficient pentru toți cunoscuții
să
treacă prin fața mea
și
să mă aranjeze ca pe un tablou într-un cui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu