în felul mai puțin
știut al lui Robinson Crusoe
îmi pare că sunt singur
pe-o insulă pe care
azi am umblat desculț
încă mă arde
nedumerirea din ochii maimuțelor
și mi-am dorit să pot
trimite la dracu
toți maeștrii pândei și
ai negocierilor
cizmarii, croitorii și
pălărierii
să urc gol pușcă pe-o
leneșă plută
micșorându-mă spre
nicăieri
înspre asfințitul
acesta întredeschis ca pleoapa unui samurai
teaca de bambus îmi
cumințește ascuțirea
nu pot tăia marea în
două cu o singură vâslă
n-aș face decât să-mi
ocolesc propria inimă
depărtându-mă cu
fiecare adiere de Capul Bunei Speranțe
înșurubându-mă în
liniște și sare
fug de voi, incurabili
ai materiei
de toți cei care îmi
reproșați că neavând și eu lupus nu vă pot înțelege
deși mi-au fost
întotdeauna dragi curvele
și am băut pentru
fiecare sfânt din calendar
lepădăturilor dând
rotundul pumnului spre pomană
ori de câte ori
cuvântul a fost jefuit de inegalitatea degetelor
alerg pe valuri ca pe
niște străzi fără iluminare
țestele cașaloților se
succed cu o muțime propusă de goți
e o frumusețe, dar o
frumusețe parșivă căci
dacă așteptarea ar fi
un zid chiar și pe ea s-ar împleti trandafirii
pe copilul acela
albastru-verzui
încrâncenat ca o scoică
și vesel ca un sugar sătul
l-am mâncat
cu unghiile și părul
său am aprins focul
un foc ce de atunci nu
se mai stinge
dar asta numai pentru
că iarna n-a mai trecut
când voi ajunge astfel
descompus nimeni nu va recunoaște
că sunt din Löthbrøk
doar nările mamei vor
fremăta preț de câteva secunde
simțind laptele ce mi-a
acrit pielea
apoi va continua să
împingă leagănul gol
cântând ca un pește
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu