De ce tu ești o supradoză repetabilă de cocaină

CONSUM cocaină de câte ori te privesc. Și de câte ori te dezbrac. Tu știi asta, dar nu mă oprești. Tu știi de fapt că, odată intrată în sistemul meu, devii substanța aia interzisă (letală), despre care oamenii vorbesc pe la colțuri. Nu fățiș, ci în șoaptă. Iubito, dacă tu ești sursa mea de imaginație, de spaimă și de fericire, deopotrivă, atunci da, mă repet, consum cocaină. Atunci da, sunt dependent de narcotice. D-E-P-E-N-D-E-N-T. Consum, dar măcar sunt viu. Și mă simt viu. Lângă tine. Ține minte însă ce-ți spun: numai oamenii vii au puterea de a-și imagina. Iar noi, cu toții, pentru a supraviețui în fața altor fiare sălbatice, mult mai puternice ca noi, am avut nevoie de imaginație. Ca să scăpăm cu viață și să evităm primejdiile e nevoie de planificare, realizare, de comunicare și confirmare. Lucrurile astea sunt esențiale. Și toate sunt posibile datorită imaginației. Străbunii noștrii își imaginau toate primejdiile posibile și făceau tot ceea ce era necesar pentru ca ele să nu se concretizeze. Din cauza asta omul modern își păstrează încă puterea de imaginație, din cauza asta omul încă dă naștere artei și științei. Așa că vreau să te conving, zi de zi, să fii cocaina mea. Adică sursa mea inepuizabilă de imaginație, de viață și tandrețuri. Muza aia fabuloasă. Injecția de adrenalină. Știu însă și că, dacă folosești imaginația în moduri negative, ea duce la spaimă, nesiguranță și ură. Se zice adesea despre copii că sunt cruzi, fiindcă omoară animale și insecte, le chinuie, iar unora le place să-și strice jucăriile. Nu fac însă lucrurile astea din plăcere, ci din cauză că neliniștea imaginației se scurge în realitate. Vezi tu, cade pradă fanteziei nu știu ce animal, cum aș putea atunci să nu capitulez și eu când sunt în preajma ta? Tu mă curentezi prin toți porii, mă dezvolți, îmi ascuți simțurile la fel ca cel mai otrăvitor narcotic, mă faci să pendulez, și îmi dai identitate. Îmi dai un nume. Dar ține minte: periculoși sunt cei pentru care lucrurile sunt BĂTUTE în cuie, care știu clar ce le place și ce nu. Care știu exact ce-i bine și ce-i rău. Omul inofensiv pendulează constant între anumite valori, e pierdut și suferă. Incertitudinea îl ține în viață. Îl menține viu.

 

 

Nu fi mirată prin urmare când îți spun că de fapt CONSUM cocaină ori de câte ori te sărut. Să știi că îmi amintesc și acum că, atunci când ne-am certat serios și m-ai părăsit prima dată, m-am simțit deodată atât de neinspirat, singur și nenorocit, că de-aș fi avut o sticlă de whiskey (o altă femeie? o seringă cu speed?) poate că aș fi recurs la soluția rockerilor, până la urmă, întâmplă-se ce s-a-ntâmpla. În loc de asta, am tras repede o haină pe mine, am ajuns degrabă la tine acasă și numai văzându-te, am și simțit cum iau o SUPRADOZĂ, pe care ți-am descris-o într-o poezie:

 

Ai adormit în patul cu nuanțe

Exact la fel ca Emma Bovary,

Pe masă numai prafuri și substanțe

(Și cocaină diluată-n Cherry),

Și nu mai știu dacă e zi sau noapte

Ori dacă-s beat pe-o margine de șanț

Și îngerii la cap îmi scriu cantate

Iar diavolii se-apucă de bilanț.

Mai beau un strop de Absolut cu gheață,

Arunc paharul gol în LCD,

Halucinez când fete cu mustață

Îmi spun că pentru mine vor clădi

O lume cu etaj și cu speranță

Pe sânii unei dame roz bombon.

Visez puțin, apoi m-agăț de clanță –

Să vii, în rochie, fără cordon.