Eu mor după tine. Indiferent de temperatură.

M-am trezit în patul meu. Dar nu singur. Pisica ta, cea care ne-a privit nemișcată azi-noapte în timp ce ne iubeam, pe îndelete și obraznic, s-a urcat pe mine. Știu, m-ai avertizat că e campioană la sărituri, așa că nu mă mișc. Nu încă. O studiez. Mă studiază și ea. Vreau să clipească ea prima. Dar nu clipește. Se uită la mine cu ochii ăia mari, rotunzi. Îmi vine să o întreb la cât te-ai trezit, dar știu că pisicile nu vorbesc. Decât în capul meu, desigur.

 

Mi-ai lăsat cafea și pâine cu gem lângă veioză, și un măr verde, spălat în grabă. Îmi pun căștile pe urechi și ascult melodii random – de pe I-pod. Le puteai auzi dacă n-ai fi țipat atât de tare de plăcere toată noaptea. Zâmbesc, stau în fund, dezbrăcat, în pat, și caut țigări. Miros a tine. Fresh. E liniște în capul meu. Nici sângele nu-mi mai clocotește prin vene, s-a astâmpărat de-a binelea, de data asta. Prin căști se prelinge în mine Your Body is a Wonderland, și mă gândesc la fața lui John Mayer, pe care l-am descoperit târziu, ca pe o minune. Îmi place însă ce aștepta el, altădată, să-i șoptească ea: Gata, ai iubit destul. Lasă-mă să fiu eu cea care te iubește. Recunosc, nu m-aș supăra deloc dacă mi-ai spune și tu asta. Chiar deloc. Încă zâmbesc. Cred că am un chip caraghios astăzi.

 

Mă bucur că te-am întâlnit. Și că ești atât de tandră și atentă cu mine. Nu-s deloc un om simplu. Vreau să te las să mă cunoști, cum mi-ai cerut aseară. Să vorbesc deschis cu tine. Să te ascult. Să-ți pun întrebări și să fiu atent la răspunsuri. Să ne dezvelim de învelișuri, să ne iubim cu maximum de curaj și cu maximum de sinceritate, cu un minimum de prejudecăți și cu un alt minimum de prudențe, să ne atingem cu blândețe lumile.

 

Nu vreau între noi doi doar cuvinte scrise pe foi de hârtie sau pe ecranul calculatorului. Nici sms-uri, like-uri sau mesaje pe WhatsApp. Mai ales acum, la început, nu mă lăsa să-ți scriu! Vreau să ne iubim, să ieșim toată ziua în oraș, să râdem. Să ansamblăm lucruri pe care să ni le amintim zâmbind altădată.

 

Mă cutremură ochii tăi, iar căpruiul ăla blând mă duce cu gândul într-o clipă la un orgasm nestăpânit de noiembrie. Stupid de banală metafora, știu, dar n-o să caut alta doar de dragul rafinamentului când ea îmi vine în minte cu o spontaneitate ce nu mi se întâmplă mereu. N-am găsit până acum în ochii nimănui o tandrețe atât de evidentă, mă gândesc la tine și am senzația că ai fost ferită de povara răutății și asta mă bucură, mă atrage, îmi dă sentimentul că te cunosc deja. Am să aflu unde-ți place cel mai mult în oraș și am să te scot deseară acolo. Pe cuvânt.

 

Răsfoiesc o revistă aruncată pe jos, un titlu haios îmi atrage atenția: Nu sunt ceea ce vrei să fiu, nu am ceea ce îmi ceri. Vrei să mă pierzi pentru atâta lucru? Mi-ar fi plăcut să ies de mână cu tine dis-de-dimineața din casă, să nu fiu nevoit să zâmbesc prostește la citirea unor asemenea titluri superficiale.

 

Nu ți-am spus încă, dar aseară, în timp ce mă îndreptam spre tine am prins puf de păpădie ce zbura prin aerul orașului. Nu sunt superstițios de felul meu, chiar deloc, dar am suflat de trei ori peste fiecare, înainte de a-l pune la piept. Să se împlinească dorința!

 

De-abia aștept să te văd, să-ți admir ținuta de azi, să te sărut. Și să te întreb dacă-ți mai amintești discuția de ieri din bucătărie, care ne-a smuls hainele de pe noi cu repeziciunea unui uragan în plină desfășurare. Eu îmi amintesc tot. Cuvânt cu cuvânt. A fost așa:

 

-          Spune-mi, dar eu? Haide, spune-mi! Eu ce sunt pentru tine?

-          Tu ești un pui de leopard, cu 40 de grade temperatură, din cauza dorinței.

-          Păi ar mai trebui două grade ca să mor, nu?

-          Nu știu la ce temperatură mor leoparzii.

-          Eu mor după tine. Indiferent de temperatură.