joi, 3 aprilie 2014

Momente


ador momentele acelea
în care mă absorbi
în care recunosc
ceva-ul tău indefinit
și căpruiul dimprejur
și felul în care te îmbracă lumina
și razele părului umbriu tremurând în răcoarea serilor de aprilie
încât pot jura că luna răsare
de la parterul blocului de vis-a-vis
ador momentele
când ești gingașă
și deopotrivă puternică
și când te pregătești să-mi fi alături în zilele mizerabile
când te pregătești să mă iubești
să mă înșeli cu mine însumi
să mă speli
să mă hrănești
să mă înmulțești
iar în cele din urmă să-mi îngropi sufletul păstrându-l în tine
sunt momente când par din ce în ce mai convins
că bărbatului căruia nu-i sună ceasul într-o astfel de clipă
nu va mai simți niciodată binele din celălalt
că îi va lipsi
întreaga viață
împământarea
dar mai ales
căpruiul inocenței tale
ce taie aripile unei realități aride
de care uneori mă agăț ca un nesăbuit
poate fiindcă visarea îmi escaladează
întunecimea
asemenea unui conquiztador curajos
rătăcit pe vreme rea
ori fiindcă grijile se adună laolaltă
în coada
unui punct
pus după ultimul tău cuvânt
din întrebarea pe care mi-o pui în fiecare seară:
cine ar da fericirea de azi
pe o clipă
iluzorie
de mâine?







10 comentarii:

  1. Foarte frumos! De fapt, Robert, tu faci să curgă momente și imagini în sufletul meu cu fiecare text pe care-l creezi. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Claudia, tu faci să curgă în sufletul meu un zâmbet de copil fericit cu fiecare gând pe care mi-l așezi cu atâta migală aici. :)

      Ștergere
    2. Niciodată cu migală, ci întotdeauna cu drag te vizitez și din când în când presar câte un semn zâmăreț. :)

      Ștergere
    3. Mă bucur. Tu știi că în casa cuvintelor mele te așteaptă întotdeauna la intrare o masă de ospăț migălos dichisită de cuvintele mele năstrușnice. :)

      Ștergere
  2. De aceea îmi place să zăbovesc aici, în primitoarea casă a cuvintelor tale, unde mai deschid uneori câte un manuscris mai vechi, sau răsfoiesc hârtii de mult pătate cu cerneala gândurilor tale sau poze ori amintiri ce plutesc în aerul ăsta călduț, cu parfum de vară și valuri sărate...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite o idee minunată pentru un viitor text. Și anume: care sunt locurile care îți plac (?) și de ce îți plac (?), mai ales.

      Ștergere
    2. Bun atunci. Aștept curând un text de-al tău despre locurile (de cuvinte sau de alt fel) care-ți produc plăcere pentru suflet, miere pentru spirit, oxigen pentru vise. :*

      Ștergere
  3. Iniţial am crezut că vrei să scrii pe această temă în viitor. Deci este pentru mine. Accept cu entuziasm şi sper să reuşesc să expun tema pe hârtie virtuală în curând. :D

    RăspundețiȘtergere