vă pot confirma foarte ușor: există, cu certitudine, zile
semifericite.
adică zile când facem fluturi din hârtie de ziar care
plutesc și prind
chip de dumnezeu. și tot zile semifericite sunt și acelea
în care pe
trupul orizontal al unei domnișoare inocența se
transformă ușor în
melodiile celor de la pink floyd, ca și cum fumul de
țigară ar curge
purificând nudismul și cicatricile. zilele semifericite
sunt zilele albe
în care pâlnia solară șterge orice urmă de catamneză, ori
zilele când
Cosânzeana strălucește în geamul autobuzului, ori când
îmi aprind
o țigară, blocat în trafic, absolut încredințat că fata
asta, Cosânzeana,
nu are alt număr de înmatriculare decât zâmbetul, ce mă
mir că n-a
spart încă geamul, deși la fel de uimitor îmi pare că un
vehicul atât
de mic poate transporta un surâs atât de mare. zile
semifericite sunt
cele în care nu-mi pierd pe loc mințile, în care nu mă
năpustesc afară
din mașină ca să bat în ușa autobuzului, pentru ca
șoferul alarmat
să-mi deschidă și să urc în grabă ca s-o cuprind ușor pe
Cosânzeana,
și să o duc înapoi în prima mea carte de povești fericite
în totalitate.
Eşti un romantic incurabil. Mă aşteptam să o dai jos pe Cosânzeana de pe acel piedestal, să o cobori în maşina ta şi să vă pierdeţi în necunoscutul apusului. Dar ai lăsat-o acolo unde este, în stilul şi răbdarea ta caracteristice – aştepţi să coboare ea la tine, să nu se simtă forţată. Uneori mă întreb dacă există şi excesul de bun-simţ precum lipsa lui.
RăspundețiȘtergereTibi, mulțumesc pentru acest elegant comentariu - ce surprinde excelent intenția mea de a lăsa frumosul-feminin să se expună în toată naturalețea sa, fără nici un fel de intervenție, fără nici o încercare de a altera puterea lui de exprimare. Prefer întotdeauna întâlnirea undeva la mijloc, prefer întotdeauna dorința în detrimentul cuceririi lacome, prefer emoția de a fi surprins și de a surprinde mutual. Așa este, am încercat să expun un mini-tablou în care ea să coboare cumva lent la mine. Și da, să știi că s-ar putea să existe și un veritabil omolog al lipsei de bun-simț, un invers al lui, eu îl experimentez de foarte multe ori, deși, de foarte multe ori, asta mă pune pe mine într-o situație peculiară, mai ales într-o lume în care lipsa bunului-simț tinde să devină o constantă, și nu o excepție.
ȘtergereMulțumesc pentru cuvintele - plin de sens, ca întotdeauna. :)
Cu plăcere, mulţumesc şi eu pentru răspuns! :)
ȘtergereRăspunsurile mele vin întotdeauna ca o plăcere reactivă de care depinde bunul mers al universului, Tibi. :D
ȘtergereCu raspunsurile tale universul inevitabil reia drumul spre mai bine. Multumim ca ne dai curajul de a visa un univers mai bun!
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
Ștergere