Singurul neajuns al nostru, al oamenilor, care nu a fost niciodată interzis
prin lege, de-a lungul istoriei, a fost, desigur, prostia. M-am gândit astăzi,
de pildă, la câte elemente uzuale ale vieții a ordonat și solidificat prostia
înaintea noastră, secole de-a rândul, și la câteva lucruri pe care noi astăzi
le luăm ca atare, ca firești, deși ele s-au născut din cele mai ilogice și hilare
motive. Iată o poveste care astăzi ar putea figura cu cinste la rubricile de
curiozități, sub sloganul breaking news!,
al unui canal media de consum: Appius Claudius, senator al republicii romane,
detesta din toată inima litera Z. Om de acțiune, el nu înțelege să-și înăbușe
sentimentele (după principiul: când ai un
ciocan în mână toate lucrurile ți se par cuie), drept pentru care propune încărcat
de zel senatului roman excluderea definitivă mai sus-numitei litere din alfabetul
latin, sub pretextul că rostirea ei obligă fața omenească, în timpul
pronunției, la o grimasă inestetică, asemănătoare morții. În urma dezbaterilor,
senatul roman, ca orice instituție democratică contemporană, adoptă o soluție
de compromis: fără a da întru totul câștig reclamantului, acestuia i se acceptă
totuși, se pare, argumentația, din moment ce se hotărăște mutarea definitivă a
literei Z – care ocupa până atunci, ca și la greci, poziția 6 – la sfârșitul
alfabetului. Riguros istorică, aceasă istorioară trăsnită m-a făcut să râd
destul de strâmb, să-mi reamintesc că prostia nu e o achiziție a zilei de azi,
ci doar o moștenire dusă cu glorie secole de-a rândul, dar, mai ales, m-a
determinat să prind o simpatie fără margini și bruscă pentru litera împotriva
căreia s-au luat intransigente măsuri administrative.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu