Gând despre femeia fatală

Îmi repugnă, din motivele cele mai întemeiate, sintagma „femeie fatală”. Așa că am s-o spun o singură dată, ca să fiu foarte bine înțeles: femeile fatale sunt fatale numai privite dinspre bărbații pe care nu-i iubesc, dar pe care nu-i resping dintr-un temei sau altul: teamă, milă, slăbiciune, interes, satisfacție, creșterea stimei de sine, ș.a.m.d. Din această nehotărâre rezultă o conduită contradictorie, aș spune chiar ilogică, pe care bărbatul îndrăgostit - și nesperând decât să nu fie obligat să-și admită înfrângerea – o învelește într-un voal misterios, dând nașterea mai sus-numitului mit al femeii fatale. De fapt, pe mine mă amuză tot falsul mecanism din spatele acestui comportament inexplicabil. Avem de-a face aici nici mai mult și nici mai puțin decât cu o fatalitate dedusă numai din lipsa de dragoste, ori din neatenția și indiferența care decurg din ea. Pentru că odată îndrăgostită, cea mai fatală femeie fatală, adică amazoana-regină a tuturor femeilor fatale, dacă îmi permiteți să o numesc așa, devine o simplă îndrăgostită. Nici mai mult, nici mai puțin. Devine o femeie care iubește un singur bărbat și care posedă toate celelalte vulnerabilități și atuuri pe care le posedă orice femeie. Această teorie a misterului provenind din neiubire devine și mai înfricoșătoare dacă o lărgim la dimensiunile universului și dacă o aplicăm proniei, care este, știți voi, tot de genul feminin.