Scrisul ca dualitate - sau scurtul drum dintre Infern și Paradis

Salut Tibi. Cum ai ales numele blogului tău și când te-ai hotărât să-ți dezvolți scrierea în virtual? 

Salut. Numele blogului meu l-am ales mai mult ca funcție și mai puțin ca aspect, să zic așa. Adică îi puteam căuta un nume sonor, unic și reprezentativ, dar nu am vrut să pară că vreau să ies în evidență. De scris, scriu de mult timp, însă blogul l-am început la sugestia unor amici care aveau blog la rândul lor și îmi primeau cu drag toate comentariile și opiniile, încurajându-mă deopotrivă să scriu și eu despre lucrurile pe care le dezbăteam împreună. Așa a pornit Un Alt Blog, timid, pe la sfârșitul anului 2010.

Spune-mi, te rog, cum arată, în viziunea ta, portretul cititorului preferat? Către ce fel de public crezi tu că se îndreaptă postările tale?

În viziunea mea, cititorul pe care îl prefer este acela care trăiește efectiv ceea ce citește. Și nu încerc să spun că aș scrie atât de bine, dar atunci când citești trebuie să îți dedici o parte mai mare din atenție decât, de exemplu, când ai privi un film – la un film poți pierde câteva secvențe lipsite de importanță, dar într-un text dacă pierzi câteva fraze, poți pierde întreaga idee.

Evident, publicul la care ajung postările mele nu este acela pe care mi l-aș dori. Am observat foarte des, în special printre comentarii și prin statisticile blogului, că mulți dintre cei care îmi citesc textele sunt adolescenți de liceu care interpretează cu totul diferit ceea ce citesc sau care doar caută compuneri pe care să le poată adapta pentru temele lor de la școală. În rest, sunt oameni obișnuiți care îmi alocă din timpul lor pentru a citi ceea ce scriu acolo și asta mă face să simt că merită să scriu.

Ce s-a schimbat, dacă s-a schimbat ceva esențial pentru tine, de când ai început să scrii în mediul virtual?

De când am început să scriu în mediul virtual, s-a schimbat cel mai mult felul în care priveam prieteniille virtuale și felul în care mă exprimam. Spun asta pentru că de pe bloguri am aflat cât de ușor este să te ascunzi în spatele anonimatului și să ataci oamenii și cât de ușor este să răstălmăcești cuvintele oamenilor în așa fel încât să le faci să pară ceea ce vrei tu să pară.

Cum ai descrie, pe scurt, stilul scriiturii tale? Ce subiecte te atrag, cu predilecție?

După cum am scris și în prezentarea de pe blog, stilul meu are câte puțin din toate, pentru că îmi place să abordez subiecte de interes general, încerc să cochetez cu literatura și uneori aberez pe teme filosofice. Ar mai fi de menționat temele cu iz romantic, despre care pot spune că aveau, la un moment dat, mare priză la public.

Dacă ar fi cazul să asociezi scrisul tău cu un film celebru, cu ce film l-ai asocia?

Mi-e foarte greu să aleg un singur film, pentru că îmi pare că scriu despre prea prea multe subiecte pentru a le putea integra pe toate într-o categorie anume. Aș fi tentat să aleg Fight Club, totuși, pentru că uneori las impresia că pendulez între două personalități, una pesimistă și mizantropă, iar cealaltă optimistă, visătoare și romantică.

Hai să ne jucăm puțin. Ce titlu de carte celebră consideri tu că ar cuprinde cel mai bine mesajul pe care îl transmite blogul tău?

Așa cum am spus mai devreme, scriu despre prea multe lucruri pentru a le încadra într-o singură categorie; deseori sunt asemuit, ca stil, cu filosofi precum Sartre, Nietzsche sau Blaga și pot spune că lucrările lor mă inspiră, dar nu neaparat că scriu asemănător; însă cred că aș putea asemăna blogul meu cu Divina Comedie a lui Dante, fiindcă îmi place să îmi port cititorii atât prin infern, cât și prin paradis.

Numește-mi, spontan, 3 lucruri care nu îți plac în blogosferă.

Principalul lucru care nu îmi place prin blogosferă este doza de răutate gratuită – unele bloguri se ocupă exclusiv de ironii, atacuri la persoană și alte asemenea lucruri; un alt lucru care nu îmi place în mediul blogosferei este anonimatul – eu îmi asum ceea ce scriu și detest apariția unor caractere colorate care nu încearcă decât să mă jignească sau să îmi jignească cititorii; al treilea lucru pe care l-aș scoate în evidență ar fi stilul acela specific, de jurnal intim și personal al unor bloguri – adică sunt de acord că fiecare poate scrie despre tot ceea ce dorește, dar mă întreb totuși de ce trebuie să aflu cum își petrec unele persoane nopțile, cum se îmbracă ori machiază, ce gătesc și așa mai departe...?

De ce ai încuraja pe cineva să scrie în mediul virtual?

Eu aș încuraja pe cineva să scrie în mediul virtual pe raționamentul că există o permanentă nevoie de oameni care să transmită într-adevăr ceva, nu doar să se laude cu ceea ce fac.

Am remarcat că ești de mult timp un apropiat al Clubului Psi. Spune-mi: cum ai descrie tu Clubul Psi și de ce ai ales să te alături acestui club?

Nu aș spune că a trecut chiar atât de mult timp de când sunt un apropiat al Clubului Psi. Într-un fel, pot spune că am fost apropiat de Club fără să știu, pentru că obișnuiam să citesc ceea ce scriau membrii Clubului încă de acum doi ani. Înscrierea propriu-zisă s-a petrecut anul trecut, în perioada verii, când una dintre membrele pe care o cunoșteam a decis să îmi prezinte grupul. Aș descrie Clubul Psi ca pe un loc unde cuvintele chiar prind aripi, iar asta cred că spune totul.

Dăruiește un gând celor care ne citesc, o întrebare sau un îndemn personal pe care-l porți cu tine în fiecare zi.

Știu, poate sună ca un stereotip, dar singurul îndemn care îmi vine acum în minte este Carpe Diem, cu observația că dacă urmărim mereu câte un scop, uităm să ne bucurăm de viață.