marți, 22 aprilie 2014

Despre acel no man's land propus de singurătate



Două chestiuni despre singurătate:

În decembrie 1945, retras la reședința sa din Kirchhorst, Ernst Jünger scrie în jurnalul său așa:
 
 Deoarece din pricina frigului abia reușesc să țin cărțile în mână, obișnuiesc să-mi construiesc seara cu ajutorul a două cuverturi un soi de iurtă în care introduc un bec electric cu ajutorul unui prelungitor. În aceste condiții recitesc cu nemaipomenită plăcere O mie și una de nopți, în ediția Insel.”
 
Cu doi ani mai devreme, în decembrie 1943, în Parisul în care, oricum am lua-o, Ernst Jünger era, totuși, un reprezentant, și nu unul oarecare, al forțelor de ocupație, fotograful Brassaï nota:
 
 Am lucrat până noaptea târziu. Nu reușesc să mă extrag din pat. La mine în casă e la fel de frig ca pe stradă, sunt cincisprezece grade sub zero... Noaptea trecută a înghețat apa și Alfred a murit congelat în borcanul lui. Până și un batracian cu sânge rece sucombă în clima polară din apartamentul meu […] Pentru a nu-i împărtăși eu însumi soarta, mi-am înjghebat un soi de colibă în apartament, sacrificând niște fotografii format mare pe care le recuperasem din expoziții. Am înăuntru câteva scaune, o mașină de scris, o cafetieră și un reșou mic. Totul e bine luminat. De îndată ce intru, mă învăluie o căldură blândă, a corpului meu, reverberată, acumulată ca într-un termos. Dacă reușesc să scriu notele astea, e numai mulțumită colibei mele...”
 
Stranie coincidență! Habar nu am dacă Brassaï și Jünger s-au cunoscut vreodată (deși, cum Jünger îi frecventa pe Cocteau și Picasso, nu e deloc exclus). Nici nu știu dacă unul a citit cartea celuilalt (Convorbiri cu Picasso, respectiv Pagini din Kirchhorst. Coliba vie: Ani de ocupație). Îmi place să cred că nu. Și totuși, amândoi, dezvoltă într-o modalitate atât de profundă și similară momentul pierderii în singurătate, încât întăresc oarecum, și de la distanță, observația fascinantă a încăpățânatului Hemingway, care remarcă și el că Scriitorul adevărat este un om singur. Și, pe măsură ce crește în ochii celorlalți, se cufundă tot mai mult în singurătate. Iar dacă este suficient de bun, în fiecare zi e nevoit să se confrunte cu eternitatea sau cu absența ei.”
 
Țin minte că încă de la sfârșitul adolescenței, consideram că fiecare om pe lumea asta are al său no man’s land, adică un loc intim unde își este propriul său stăpân. Există o viață ce se vede și o alta, necunoscută celorlalți, ce ne aparține întru totul. Asta nu înseamnă neaparat și implicit că una este morală și cealaltă nu, sau că una este permisă și cealaltă interzisă. Ci doar că fiecare om, din când în când, scapă oricărui control, trăiește în deplină libertate și în mister, singur sau cu altcineva, o oră pe zi, sau o seară pe săptămână, sau o zi pe lună. Și această existență tainică și liberă continuă de la o seară la alta sau de la o zi la alta, și orele continuă să curgă unele după altele. Asemenea ore adaugă de fapt ceva la existența noastră vizibilă. În acest no mans land, unde prevalează de fapt libertatea și misterul, se întâmplă uneori (nu întotdeauna, ce-i drept) lucruri uimitoare. Întâlnești aici oameni care se aseamănă cu tine, recitești o carte cu o acuitate cu totul specială, asculți muzică cum n-ai mai ascultat-o niciodată. Aici, datorită liniștii și singurătății, ești străbătut uneori de câte un gând ce îți schimbă complet existența, ce te salvează sau te pierde. Se poate întâmpla, desigur, de asemenea, ca unii să plângă sau să bea, într-un asemenea moment, să zâmbească fără motiv, să-și amintească ceva de mult uitat, sau – pur și simplu – să-și cerceteze picioarele goale, sau să încerce să-și facă o cărare pe capul chel, ori să se strâmbe în oglindă, să danseze singur, să fredoneze, să plece cu gândurile undeva departe, ca într-o transă fără capăt, sau pur și simplu să răsfoiască o revistă ilustrată, pentru ca mai apoi, să exclame fiecare, în felul său, asemenea lui Victor Hugo, că: Fericirea a trecut repede prin viața mea. Am urmat-o. Și-am adormit în brațele ei. Când m-am trezit eram singur.








 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu