Cătălinei, în ziua când au înflorit deja lalelele în mâinile negre de țigancă

Astăzi, ochii mei zâmbesc mai mult ca niciodată, ca într-un spot publicitar. Astăzi, tu îți aniversezi ziua de naștere. Cine ar îndrăzni să nu sărbătorească o asemenea zi, în care ochii tăi căprui, de pui de căprioară, sau pistruii tăi neastâmpărați, au văzut prima dată lumina zilei? Astăzi, e ziua ta, Cătălina, iar cumva, inima mea știe deja asta încă de la prima oră a dimineții, căci bate mai repede, mai alert, ca un fluturat de aripi de cocor lăsat peste zarea orașului cenușiu. Azi e ziua ta, și probabil că au înflorit deja lalele în mâinile negre de țigancă și a trecut deja un galop de faun prin sângele amorțit al citadinilor care mă privesc zâmbind și bănuind că ceva special se întâmplă.

 

Ca într-un film, ca într-o carte, povestea noastră se leagă de mult timp. Au fost nopți lungi, nedormite, între noi doi, tăceri terapeutice, bucurii mărunte, bucurii însemnate, zgomote, ba chiar toate păsările frumoase și captive le-am eliberat împreună din colivie, iar pentru asta îți mulțumesc. Tu mi-ai așezat, de fiecare dată, ceva mai mult și mai benefic decât un zâmbet în suflet. Tu mi-ai arătat, în felul tău, că se poate presimți primăvara tot așa cum presimți și începutul unei iubiri: printr-o stare de mirare lirică. Tu mi-ai spus, odată, că ai vrea să-mi faci ceea ce-i face primăvara cireșului. Eu îți spun acum, de ziua ta, că de câte ori aud melopeea numelui tău, zâmbesc instantaneu, știind cât de mult înseamnă numele ăsta deja pentru mine, știind câtă importanță are o legătură dintre doi oameni edificată prin cuvinte, sentimente, tăceri afective și doruri de toate felurile.

 

Azi n-am ieșit să mă plimb, gândindu-mă câteva clipe că drumurile mele nu pot fi decât în tovărășia ta. Voi rămâne așadar acasă, în tribul indienilor mei, măcar câteva ore, gândindu-mă că astăzi, când e ziua cea mai importantă din an pentru tine, lumina soarelui are și deasupra ta toate nuanțele chihlimbarului, toate nuanțele bucuriei, și că se prelinge pe fiecare fereastră exact așa cum soarele își joacă razele în părul din fotografiile tale.

 

Mi-e dor de tine, să știi. De părul tău bogat și învălurat, pe care degetele ar vrea să-l frământe. De ochii tăi bruni și neastâmpărați, ce-mi aduc aminte de privirea “Infantelor” lui Velasquez. De buzele tale pline și calde, pe care mi le-am imaginat înmuiate în plenitudinea superbă a sărutului. De trupul tău de femeie tânără și mândră, în care resimt tresăriri de pur-sânge arab.

 

Ne-am născut amândoi primăvara, așa că intuiesc că știi și tu, la fel ca mine, că suntem în ceasul cel mai splendid al tinereții, când dragostea îți bate cuminte de mai multe ori la ușă și când, ieșind afară, îți simți viitorul puternic, ca un șoim pe umăr. Ne-am născut amândoi primăvara, așa că bănuiesc că ai deprins și tu, la fel ca mine, limbajul și gesticulația îndrăgostitului, ori cuvintele căzute din cireș și sentimentele care nu se îneacă niciodată. Ne-am născut amândoi primăvara, iar ăsta e un semn, o dovadă, o artă. O artă de a știi iubi cu intensitatea primitivilor, care n-au cunoscut încă frâul, sațul sau blazarea.

 

Prin urmare, în ceasul halucinant al simțurilor dezmorțite de primăvară, primește astăzi, la picioarele tale, Cătălina, toată închinarea tinereții mele tumultoase și un simplu și drăgăstos și sentimental și afectiv și stângaci

 

La Mulți Ani