Chiar atât de frumoasă erai: ca o păpușă rusească

Te admiram așa cum admiră un turist pentru prima dată o păpușă rusească. Chiar atât de frumoasă erai, de fapt: ca o rafinată, perfect proporționată și lucioasă păpușă rusească. Erai păpușa mea rusească însuflețită: uneori tăcută, dar de cele mai multe ori de neuitat, fascinantă, adictivă, lenevoasă. Între noi erau tot felul de cuvinte și stări. Erai suplă, grațioasă, erai ca orice balerină autentică sau de închiriat: tu simțeai că eu fantasmez cu supra-măsură asupra trupului tău de păpușă rusească, așa că te îngrijeai de el ca un manechin studios. N-am știut niciodată ce-ți doreai cu adevărat de la mine: dragoste fatală sau perversități intime de femeie păstoasă. Ori, poate, o sihăstrie de nimicnicie. Călugărul eșuat din mine te dorea întrucâtva, însă doar atât cât să te alunge undeva la marginea pământului. Noaptea, înainte să adorm, cochetam deseori cu ideea că aș putea să te droghez cu făptura mea, și să îmblânzesc frumoasa păpușă rusească din tine. Simțeam atunci pișcături de perversitate insidioasă și nu îmi era rușine. Poate pentru că dimensiunea ta feminină era atât de departe, de vagă, de pufoasă în neclaritatea ei, încât orice fel de păcat, fie chiar și cu gândul, se topea văzând cu ochii atunci când încercam să mă pedepsesc. Am citit pe undeva că așa se întâmplă, la început, cu toți sado-masochiștii.

 

Te-am îndrăgit cum îndrăgește un copil orfan o păpușă rusească. Chiar atât de tumultuos te-am îndrăgit, de fapt: ca pe o rafinată, perfect proporționată și lucioasă păpușă rusească. Ai fost o femeie de care la început mă temeam, așa cum mă speriam de mine însumi sau de ceea ce aș fi putut fi dacă nu aș fi fost eu. Erai o femeie-păpușă greu de atins și de priceput. Doar injecții cu amfetamină dacă ți-aș fi dat, atunci poate ai fi reacționat mai vie, altfel decât o frumoasă statuetă înmănușată, plămădită să atingă doar prin intermediari. Ochii nu te trădau, ba dimpotrivă, îmi sugerau că frumoasa din tine e ultrazidită pe dinăuntru, că ești o cutiuță, un cufăr ghemuit, o păpușă rusească descompletată și, din pricina aceasta, fără rost și cu razna luată. Curbele tale, sânii tăi feriți de priviri inocente îmi spuneau că ești o femeie care nu suportă nici frenezia, nici exaltarea, nici bucuria dementă, alienată, și nici disperarea sonoră. Excesul îl suportai greu și te epuiza. Poate pentru că uneori păpușile rusești nu mai trăiesc, nu mai sunt aici și acum, ci altundeva. Probabil la naiba. Într-un ținut auster, înfrigurat, colțos, deloc zgomotos. Într-un zadar hieratic și pufos. Unde ca să trăiești ai nevoie de sânge cald, nu de sânge ghețos.