O jumătate de scrisoare scrisă şi ascunsă în bagajul Amadei

Nu-mi amintesc prima noastră discuție. Poate pentru că m-am obișnuit cu fiecare emoție din spatele unei conversații cu tine. Mai nou, corpul meu a devenit un limbaj mort în care doar tu cunoști pronunția corectă a fiecărui cuvânt. Nu ești foarte departe, ești exact acolo unde trebuie să fii. Ești, deja, locul meu favorit. Și, până să te cunosc pe tine, nu m-am gândit niciodată cât de frumoase pot fi unele femei pe lumea asta, cât de loiale și discrete, și nici cât de diferit vorbesc și cât de diferit iubesc fiecare. Acum, de câte ori mă faci să zâmbesc, obișnuiesc să-mi imaginez femei cu cercei frumoși, femei cu cea mai frumoasă garderobă, cu cele mai curajoase rochii și cu cei mai interesanți pantofi, femei cu machiaj sau fără, în automobile sau pe jos, femei care-mi amintesc de plăcerea unei dimineți în care întinzi unt topit peste pâinea prăjită. Mai nou, mă folosesc de click numai pentru a da refresh paginii de internet care-mi spune dacă ești sau nu online, dar care nu-mi poate spune dacă te gândești și tu la mine, deși sunt un bun ascultător de la distanță. Ești un fel de provocare pe care nu am gustat-o niciodată, exact ca un tango argentinian, pe care n-am apucat să-l învăț, ocupat fiind cu lucruri mai ample și, implicit, mai nesemnificative.

Nu ți-am spus niciodată, dar, de o vreme încoace, am scăpat de frica aceea ascunsă de a dezbrăca o femeie frumoasă. Acum ceva timp îmi era teamă să dezbrac o femeie, gândindu-mă că sub haine aș putea găsi un manechin, și, dezbrăcând un manechin să nu găsesc cumva dragostea pe care am visat-o tot timpul. Mi-ar fi plăcut să te cunosc mult mai repede, ca să-mi pot întipări mult mai precis în minte pielea ta creolă și ochii tăi bruni, vocea ta blândă și gustul tău secret. Și asta mă face să mă gândesc că, până acum, m-am expus în prea multe paturi diferite, ale unor femei prea diferite de tine. Nu, nu regret asta, fiindcă unele mi-au dăruit portocale, iar altele capsule de vitamina C. Mi-au dat energie să merg mai departe și să te găsesc pe tine. Dar, cu toate acestea, mi-ar fi plăcut să te ascult mai întâi pe tine. Să sar peste clipele când altele mi-au povestit despre copilăria lor, despre părinții lor sau despre alte peisaje. Și să aflu lucruri care mă interesează numai despre tine. Admit, unele au fost îndrăznețe, sau chiar nebune, dar niciuna fără semnificație, unele m-au iubit cu experiență, altele nu, iar cele care mi-au părut zeițe în pat nu au fost neaparat cele mai inspirante în alte lucruri, de aceea mă gândesc că până la urmă fiecare își poartă cu mândrie limitele și, până la urmă, cu toții învățăm mereu, unii de la alții, și cât de repede putem.

Deja știu că vei pleca departe și poate de aceea mă trezesc dimineața gândindu-mă la plecarea ta ca la un magazin de suveniruri, din care cumperi lucruri știind că undeva te așteaptă cel puțin o persoană care îți simte lipsa. Ești o femeie frumoasă. Și mie, nu mi-ar strica deloc o femeie frumoasă. Gândește-te numai, înainte de a pleca, că mi-ar prinde bine o femeie frumoasă cu ochii bruni, ca ai tăi. Mi-ar prinde mai bine chiar decât laptop-ul ăsta pe care-l folosesc pentru scris, mai mult decât un automobil, mai mult decât muzica lui Mozart și mai gândește-te că deja mi-am imaginat mirosul tău și prima senzație pe care o transferi când ești atinsă pentru prima dată. Mi-am imaginat peisajele care ți se potrivesc, hainele care te îmbracă, pernele care ți s-ar potrivi, şi că mi-am închipuit tricoul în care adormi, sau cum hrănești un animal de companie, felul în care dormi sau cum arată papucii tăi de casă de la ușă.

Deja m-am gândit la toate acestea. Acum, închide ochii și gândește-te și tu, preţ de câteva secunde, la mine.