Ți-am spus, dis-de-dimineață,
că ai bărbia tatălui tău. Și veselia mamei tale. Iar ochii? Ochii sunt ai tăi.
E inexplicabil cum ai în tine un aeroport de pe care vin și decolează zâmbete.
De parcă ai purta tot timpul un tatuaj (imposibil de șters) al primului sărut pe
obraz și de parcă ai știi mereu că ai toată ziua de mâine de partea ta. Nici
acum, când mă uit mai bine la tine, nu-mi dau seama câți ani ai, de fapt. Ai
câți ani vrei tu, de fiecare dată. Și ești cine vrei tu să fii.
Nu ți-am spus
niciodată, dar mi s-a povestit, de cei care au făcut armata, că soldații fac
mai multe lucruri începând cu 6 dimineața decât fac eu într-o zi întreagă.
Dar eu știu că dacă mă
trezesc la 5.59 și mă întorc cu fața către tine ca să-ți trasez conturul
buzelor și ca să-mi limpezesc ochii în zâmbetul tău, atunci am făcut suficient,
fără ca cineva să fi murit pe parcursul acestui proces.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu