Cineva, dar nu-mi dau
seama cine, ori ceva, dar nu-mi dau seama ce, ne-a amputat mâinile cu migală,
desprinzându-le din șoldurile celuilalt, din pielea celuilalt, și din brațele
celuilalt. Din punctul meu de vedere, cu toții nu sunt nimic altceva decât
niște instrumente chirurgicale. Ori niște chirurgi. Cu toții.
Cineva, dar nu-mi dau
seama cine, ori ceva, dar nu-mi dau seama ce, ne-a demontat (poate din neglijență) bucată cu bucată.
Desprinzându-ne unul de celălalt, pe îndelete. Iar în ceea ce mă privește, pot spune că de
fapt cu toții nu sunt nimic altceva decât niște ingineri. Cu toții.
E păcat. Am fost un
timp o atât de bună și o atât de îndrăgită invenție.
Ca o aeronavă prototip
făcută din dragostea unui bărbat și a unei femei.
Am avut aripi trainice
și toate cele.
Și elice grațioase,
mulate după cele mai sincere speranțe.
La apogeul nostru am
reușit, pentru câteva secunde, să ne desprindem roțile de sol.
Am și zburat, pentru o
scurtă vreme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu