Am avut un singur vis. Un
fel de vis indian. Pregătit din timp pentru când voi fi mare. În care am vrut să
locuiesc acolo unde răsare soarele. Să înot prin spumă albă de mare. Să respir
aer sălbatic și rece. Să sărut un arbore bătrân. Știi, aș plăti chirie pentru
toate acestea. Cumva, aș simți că nu mă înec. Și că nu mă blochez. Aș uita tot despre
încruntare. M-aș îmbăia în fericire. Frica nu poate fi destinul meu. Ci râsul
colorat de pe un câmp de flori. Sau plânsul din spatele celui mai așteptat
sărut. Din locul în care un zâmbet vindecă pământul. Și unde există punctul fix
de sprijin al lui Arhimede. Care m-ar ajuta să pot păși pe cer. Călare. Și să-mi
păstrez viitorul limpede. Și, mai ales, să-mi păstrez comoara din ochi.
Am avut un singur vis. Dar
visele nu devin realitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu