e vară. știe că părul
ei e mai luminos, pielea mai bronzată, și vizibil mai accesorizată. de brățări,
de cercei, chiar de un parfum mult mai puternic. băuturile sunt mult mai reci
și râsetele ireproșabil mai intense. muzica mai zgomotoasă. nopțile, mai lungi.
viața, mai optimistă. se oprește undeva pe o terasă. se întreabă zâmbind cum ar
fi dacă...
băiatul de vis-a-vis
care desenează i-ar îngădui să privească peste umărul lui.
sau dacă...
poetul care îi zâmbește
ar fi de acord să-i arate cu degetul măcar câteva cuvinte pe care le scrie pe o
hârtie albă.
e vară. știe că poate
visa orice. că-și poate dori orice. de la etaj, se aude un alt bărbat care
cântă singur sub duș, i-ar plăcea să-l audă chiar aici, să asculte câteva
cuvinte dintr-un cântec pe care nu l-a mai auzit până acum la radio.
știe că uneori uită să
fie o persoană, asta deși aerul și praful îi umplă încă plămânii.
dar cumva, atunci când lumea
se destramă, și când toate lucrurile încetează să mai existe, știe că există
posibilitatea, pentru cel puțin șapte secunde, de a fi blocată înăuntrul unei
călimare de cerneală și ascunsă într-un volum de poezie, că poate fi (de ce nu?)
o urmă de pensulă pe un tablou, sau personajul unui cântec care urmează să fie
lansat.
pentru şapte secunde m-am văzut ridicată de mâna ta în cuvânt. miroseam a tablou desenat cu sufletul... şi mi-era atât de cald încât căutam numai privirea ta. doar ea... şi tu.
RăspundețiȘtergere