Cutia ce ascunde o lume în care trecutul tuturor devine trecutul personal

Într-o lume tot mai alertă, într-o lume din ce în ce mai congestionată, într-o epocă a vitezei și a informației abundente care hrănește cu precădere doar dezinteresul, într-o lume a cuvintelor care înseamnă din ce în ce mai puțin, întâmplările minunate ale trecutului se ascund într-o cremă lăptoasă a timpului, pentru ca, într-un târziu, să se transforme în mofturi stranii ale istoriei. Poveștile, jucăriile, anii de început ai școlii, trăsurile, caii, bunicii, gramofonul, pick-up-ul, jobenul, bastonul, teatrul de păpuși, fabulele, întunericul nopților, hrubele și misterele lor, miraculosul, neobișnuitul, minunile, sfinții și îngerii, diavolii, câinii care vorbesc, eroii de tot felul, pisicile magice și ielele au dispărut, au devenit transparente și, în urma lor, rareori a rămas un zâmbet.

 

Vezi tu, jucându-ne de-a adulții, le-am pecetluit pe toate în cărți nedeschise, în amintiri, în filme și fotografii, convinși că astfel ne îndeplinim datoria față de posterioritate și că așa ele vor continua cumva să existe. Nouă ne sunt astăzi de prisos, dar în păstrarea lor am ascuns orgoliul trecut al zilelor noastre fericite, sperând că și ele vor fi păstrate de cei ce ne vor urma, căci, peste șaizeci de ani, ce vor fi oare telefonul mobil de azi, laptopul, ipod-ul, tabletele, mașinile și avioanele noastre, visele și temerile de acum, coșmarurile, poveștile și concepțiile noastre despre lume, universul pe care îl știm, ori înțelegerea vieții așa cum am descoperit-o acum? Nimic. Vor fi, în cel mai fericit caz, doar amintiri pe care rar vor încerca să le înțeleagă cei din urma noastră, amintiri ce-i vor apăsa tot mai rar pe umăr și al căror rost unic va fi ca melancolia să rămână un păcat ușor.

 

Azi mi-am închipuit cum, acum un secol de pildă, copil fiind, în iarmaroc lumea ți se așeza oarecum la picioare. Auzeai și vedeai lucruri ce nici nu credeai că există. Vrăjitori, pitici și femei cu barbă, copii cu două capete, flăcări aduse de la Damasc, urși polari fioroși de la Polul Nord, gheparzi portocalii din Africa și elefanți gigantici din India, iar chinezi cu ochi atât de înguști că păreau tăiați cu briciul ți se așezau înainte și-ți făceau lumea mai spectaculoasă, spunându-ți povești și permițându-ți să visezi un an întreg. Și-n acel an lumea ta devenea mai mică, te strângea, îți rănea trupul și erai hotărât ca la vremea iarmarocului să fugi, să stai sfios în lumea celor care deja descoperiseră toate misterele lumii. Și, la timpul potrivit, noul iarmaroc își întindea corturile, aducea animale și oameni nemaivăzuți, frânghii nesfârșite, haine miraculoase, picioroange, fumuri de smirnă și tămâie, acrobați fără frică de moarte, mâncarea îngerilor și iarba fiarelor, și puterea lui te speria. Îți copleșea imaginația. Dar dacă toată acea călătorie era destinată doar pentru ca tu să te pierzi în lume și dacă miracolele nu erau miracole? Rămâneai cu un nou vis și cu dorința de a pleca.

 

Eu cred că visăm și astăzi, dar altfel de vise. Lumea s-a micșorat, misterele s-au închis, poveștile au plecat demult de lângă noi, Ilenele Cosânzene s-au evaporat și știm acum de pe Internet de ce femeile au barbă, de ce piticii sunt pitici și de ce copii primesc uneori două capete în loc de unul. Iarmarocul a dispărut, iar circul vine din ce în ce mai rar în oraș, uneori niciodată.

 

De aceea, o întrebare banală îmi înțeapă acum limba: și totuși, cum ar fi dacă ne-am întoarce? Cum ar fi dacă, din amintirile rămase, lumea de-atunci ar prinde din nou viață? Cum ar arăta astăzi o asemenea lume? O lume personală, o lume diferită, o lume a noastră proiectată pe frânturile viselor? Cum ar fi dacă, dintr-o dată, cutia de abanos, căptușită cu mătase albă, s-ar deschide și păpușile dinăuntru ar prinde viață? Mă gândesc că, dacă Don Quijote a plecat să găsească o lume a iluziilor, că dacă Sancho Panza a plecat în căutarea unei insule pe care s-o guverneze, și dacă-n drumul lor căutarea fiecăruia a căpătat alt înțeles, atunci poate ne vom regăsi și noi cutia cu jucării, cutia în care trecutul tuturor devine trecutul personal și cel personal devine trecutul tuturor.