De ce nu recomand pisicile pentru prognoza vremii

Hitchcock cred că se prăpădea de râs atunci când a citit pentru prima dată scenariul pentru Roar Window. Magistral film! Magistral pentru că surprinde acea trăsătură unică pe care numai un vecin de bloc o deține pe lumea asta: curiozitatea. Curiozitatea băgăcioasă, inutilă, altruistă, enervantă, dezinteresată, agasantă. Aici am vrut să ajung, să vă spun că am și eu un vecin, pe numele lui domnul Spanac (să-i zicem așa) care se poate lăuda ca fiind un exemplar strălucit al acestei specii pe cale de apariție (nu de dispariție): curiosul de serviciu. D-l Spanac se interesează de orice, citește orice găsește de proastă calitate (de cea mai proastă calitate dacă e posibil), orice broșură, revistă, ziar, sau orice (pseudo) carte îi cade în mână. Un imbecil a scris o carte despre pisici, și, bineînțeles, domnul Spanac a citit-o. Putea să-i scape o asemenea capodoperă editorială? Mă îndoiesc. Ei bine, în cartea aceea se spune, după câteva prime capitole introductive care fac trimiteri grele la egipteni și la adorarea felinelor, la sumerieni, la chinezi, la vrăjitoria prin intermediul pisicilor-negre, la ruguri aprinse și miros de blană pârlită, la Inchiziție, etc, despre cât de bune și de eficiente sunt ele la casa omului. Ni se spune că ele atrag energia negativă (mă întreb ce fac mai apoi cu ea, o azvârle la tomberon?), că ne scapă de șoareci, că alungă țânțarii și moliile (vis-a-vis de acest ultim aspect d-l Spanac nu e foarte încântat), și cică ele pot fi folosite pe post de barometru. Să-ți dai palme, nu alta. Din cartea asta a tras el concluzia că, dacă pisica vreunui vecin strănută, precis vine ploaia, ori frigul, iar dacă stă cu spatele la foc, se apropie furtuna, vijelia. Bineînțeles că vecinul meu, domnul Spanac, nu are nici șemineu și nici sobă (că doar stă la bloc), ci calorifer, așa că nu e de vină pisica de faptul că au fost multe furtuni deasupra orașului pe care ea nu le-a anunțat. Iar de strănutat a strănutat de atâtea ori la ușa d-lui Spanac, încât acesta probabil s-a plictisit. Și numai în zilele cu soare. S-a gândit că poate are alergie la ceva.

 

Tot în bijuteria aia de carte scrie că dacă pisica își ascute ghearele de covor, vor fi rafale de vânt. Drept urmare, domnul Spanac a adus pisica în casă, că doar acolo are covorul, a așezat-o pe mijlocul lui și apoi s-a uitat la ea cu mare interes, ore în șir, timp având berechet, și s-a tot uitat la ea, timp îndelungat, încrețindu-și fruntea și masându-și rădăcina nasului. Așa cum scria în carte, mâțul și-a ascuțit ghearele până când a scămoșat covorul de tot, dar asta e, vântul pace să adie! Covorul vecinului meu, domnul Spanac, de un maro-roșcat și auriu, aflasem că fusese adus de prin Asia Mică, de un străbun de-al domnului Spanac, fiind țesut cu peste 400 de ani în urmă de zeci de mâini fine de copii, de copii munciți din greu, pe taleri foarte puțini. Trei generații a rezistat covorul în familie, dar s-a demonstrat acum că pe a patra nu o va mai apuca.

 

Stau și mă gândesc: bun, s-au scris cărți stupide nenumărate de-a lungul vremii, cartea aia fiind realmente stupidă, dar, la urma urma urmei, de ce a citit-o? De ce trebuie vecinul meu, domnul Spanac, să știe cum va fi vremea a doua zi, din moment ce nu iese din casă aproape niciodată? Ca să nu mai spun că felinei i s-a urcat la cap de când s-a văzut folosită pe post de meteorolog de serviciu. Sictirită se plimbă prin scara blocului numai cu coada ridicată în sus. Bătrânul meu vecin și-ar fi dorit măcar un mic reumatism, să afle când se schimbă vremea după durerea din oase, dar nici de asta nu putea să aibă parte, fiind sănătos tun. Într-adevăr, nu va ieși afară nici măcar dacă va fi soare, dar vrea totuși să știe. Neaparat să știe. La fel cum citește cu lăcomie ghiduri de călătorie în Maurițius, Sri Lanka, Patagonia, Insulele Maldive, Cipru, Venezuela, ca să fie pregătit, să nu care cumva să se rătăcească pe străzi atunci când o să-i vină dorul de ducă. Ca și cum ar avea bani de avion...