Marinarii afumați din
port mai povestesc uneori, la un pahar zdravăn de rom, cum un pirat necruțător
și nemilos din cale-afară obișnuia să mestece tutun. Dar într-o zi, camarazii
lui l-au trădat și l-au părăsit pe o insulă, unde tutun ioc. Neavând ce
mesteca, necruțătorul nostru pirat s-a apucat să mestece tot ce-i venea la
mână: pietre, carapace de țestoasă, scoarță de copac, nisip, frunze de palmier,
cârpe, solzi de pește, ba uneori se spune că își sugea chiar și degetul. Până
când într-o zi, pe la apus, a băgat în gură niște rășină și a început s-o molfăie. Rășina s-a întărit, dar
era elastică. Și avea un gust plăcut, mentolat. De nervi, piratul o scuipă
într-o stâncă, dar aceasta îi ricoșă în frunte. Era un fel de cauciuc. Peste o
vreme, după ce cei de la SMURD l-au descarcerat pe țâfnosul nostru pirat de pe
insulă, acesta, cum s-a văzut ajuns în cel mai mare oraș din Europa, a brevetat
rășina drept cauciuc de mestecat. Căreia marinarii i-au spus după un timp gumă
de mestecat. Piratul nostru a fost fondatorul gumei de mestecat, al baloanelor
pocnitoare, al prezervativelor, și altor derivate din acestea. Tot marinarii
mai povestesc că piratul nostru țâfnos, nu a primit, așa cum ar fi meritat,
Premiul Nobel, pentru că avea cazier.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu