Mai întâi i se
îndepărtează tristețile & singurătățile din trup. Apoi, i se dau la o parte
cu mare atenție temerile din vis, vălul de pe ochi, până când atingerile | gândurile
| sentimentele | mișcările | tresăririle ei capătă o curgere liniștită, & densă.
Obligatoriu se mai lucrează apoi la presiunea sufletului ei și chiar și la
corzile vocale, pentru a preveni tăcerile prea lungi & aducătoare de
depărtare.
| În acest stadiu preliminar – femeia
doarme mai frumos decât visează & se mișcă mai frumos decât gândește.
Brațele ei te vor căuta însă fără să greșească, dar nu te grăbi prea tare,
degetele ei nu îți vor lăsa chiar așa repede umbre de dragoste presărate peste
piele. |
Mai apoi, urmează
tratamentul încet de fierbere (recomandabil între orele două și trei din noapte
– când pielea ei devine electrizantă | fragedă & imponderabilă) când și tu îți
rătăcești o bună parte din tine, devenind tot mai mult ea. E indicat ca în acel
moment să-ți desprinzi ușor aura (pătrată) de deasupra frunții (ori moțul)
& să o așezi deasupra vâlvătăii calde a părului ei – moment prielnic în
care ea va deveni purtătoarea ta de adâncuri.
| Fii cu mare băgare de seamă: acest
stadiu impune de la sine o nouă analiză sintetică: ea visează mai frumos decât
doarme & se mișcă mai neîndemânatic decât gândește. Ea este înconjurul
înconjurului, raza cercului (lunii), sau numărul π al adâncurilor. Să nu uiți
că la momentul acesta, tu o să devii un trup al ei pe care ea îl va înlocui
precum o maladie incurabilă – însă necesară ca oxigenul. |
Azi este marți, am 27
de ani și-mi doresc să fiu mai fericit decât cerul. Eu & ea ne aflăm în
marțea aniversară a unei seri de august în care inima ei creponează alte
încăperi ale verii, când umbra ei lasă ideograme pe pereți descriind o
realitate în numai patru cuvinte:
bărbatul – mod de
întrebuințare:
| mai nefolositor
decât cuvântul |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu