când
se înnoptează
până
în cele mai mici amănunte
trupul
meu încearcă să-mi arate
că
știe să danseze
că
știe pe de rost direcția
către
bulevard.
e
un moment când mă simt
de
parcă aș fi în California
acolo
unde poți culege coji de cuvinte zdrobite
unde
mașinile se opresc brusc
în
trupul debusolat al unui om
sau
într-al unui câine.
ajung
sub geamul tău și
țin
buchetul de flori în mână
ca
pe o torță olimpică
iar
când orașul îmi pune piedică
mă
sprijin pe laudele
primite
mai demult
pe
când orbii eterni călcau pe lumină
licărind
în capătul de țigară nestins
și
aruncat la rădăcina orașului
spălat
de artiști cu solvent, insolent...
”Un buchet de flori ca o torța olimpică”...asta mi-a plăcut. Metafora îmi prezintă un bărbat îndrăgostit de o femeie care îi stârnește în suflet o întreagă Olimpiadă.
RăspundețiȘtergereNu mă prea pricep eu la poezie decțt din postura de admirator dar simt uneori metaforele arzând.
Da, am încercat să amplific forța unui bărbat îndrăgostit, care atunci când ține un buchet de flori în mână, pentru o fată, e dispus, în același timp, să câștige toate întrecerile olimpice pentru ea și să-i așeze lumea la picioare.
RăspundețiȘtergereMă bucur că ți-a plăcut lanțul meu de metafore, Gabriela.
ce frumos te joci cu detaliile :)...știi cum să le dai formă, culoare ...:)
RăspundețiȘtergeredetaliile sunt undeva în jurul nostru, trebuie doar să ne deschidem ochii minții. :D
Ștergere