O noapte la Obsession

Mă urc într-un taxi și-i cer șoferului să mă ducă până la „Obsession”. În mai puțin de zece minute, taximetristul mă lasă lângă ușă. După ce intru și îmi las haina la garderobă, cobor pe o scară care mă duce la subsol, în peștera fermecată (dar nu a lui Ali Baba) cu distracție, fum, aburi, parfumuri, sunete. Tot tineretul orașului pare concentrat și înghesuit într-un singur loc, deși am impresia că cei mai mulți încă urmează să vină. Băieții, bărbații, sunt îmbrăcați normal, curați, parfumați, în pas cu moda, deși hainele lor nu sunt mult diferite de alte situații. Fetele sunt toate îngrijite, și-au pus un parfum special, nu unul oarecare, ci parfumul lor personal, au îmbrăcat veșminte formidabile, de zeițe moderne, care le fac mai frumoase decât în realitate. Mă uit în jur și văd că majoritatea au haine scurte, rochii care le dezvelesc picioarele, nu neaparat fuste-mini amețitoare, ci rochii întregi, care te buimăcesc prin frumusețea pe care o dezvăluie. Se simte multă sexualitate peste tot în jur, dar nu e vulgaritate, ci multă finețe. Totul e în regulă, totul e așa cum trebuie să fie. Muzica începe să-ți intre în sânge și să-ți acapareze mintea. Mă simt în largul meu în tot semiîntunericul care mă înconjoară, urechile mele încep să se obișnuiască cu muzica aceea ritmată, la un volum suportabil. E o situație odihnitoare, relaxantă: nu e nimic de înțeles, nici un concept dificl de disecat, nici un efort de a pricepe. E îndeajuns să auzi, doar să auzi și să privești, să auzi muzica îmbietoare și să te delectezi cu ținuta maiestuoasă și elegantă a fetelor, așezată peste mișcările lor languroase. Timp de 2 ore, nimeni nu dansează. Ici-colo se mai observă câte un gest, câte o nestăpânită și ușoară mișcare din genunchi, eventual câte o fluturare a palmelor. La un moment dat, începe să se simtă electricitatea pe care muzica o transmite și care iradiază în toate trupurile tinere din jur, iar apoi și într-al meu. Totul e în mișcare, grupuri se deplasează dintr-o parte în alta, iar câteodată o undă mișcă involuntar siluetele care se întrezăresc în penumbră. E ceva amuzant și plăcut în tot acest tablou. Presimt că la un moment dat lumea va începe să și danseze. Ajung la unul dintre baruri cu pași lenți, privesc cu aviditate chipurile vesele ale celor din jur și parcă le sorb și eu bucuria. Majoritatea sunt adolescenți. Le studiez tinerețea și încerc să-mi imaginez cum eram eu în același locuri la aceeași vârstă. Chiar nefăcând nimic, doar limitându-se să asculte și să privească, timpul trece foarte repede. Grupurile adunate în cerc, în jurul divanelor pe care și-au așezat energia îndată ce au intrat în discotecă, încep să-și agite tot mai mult tinerețea trepidantă. Mai întâi fetele încep să-și miște fundul și șoldurile în ritmurile muzicii. Și dacă într-o parte un mic grup se astâmpără, în altă parte a clubului un alt grup se avântă să-și dezvăluie, în agitația dansului, toată încărcătura de tinerețe și vitalitate. O fată mă privește de minute în șir. Nu se sfiește să mă fixeze cu privirea. Îi zâmbesc și mi se pare că-mi zâmbește și ea, apoi mă uit la alte grupuri, mă uit la picioarele fetelor, înfășurate în cizmulițe elegante, care practic sunt nemișcate, în timp ce fundurile s-au dezlănțuit, iar șoldurile descriu oscilații uimitoare și rapide, umerii și brațele triumfătoare vorbesc. Nici măcar unul nu dansează ca și celălalt. Fiecare își contopește în dans propria îndemânare, propria creativitate, fiecare își mișcă trupul după sentimentul care îl stăpânește în clipa aceea, după privirea pe care o vede, după fata sau băiatul care îi dansează alături. Nimic nu e previzibil, nimic nu poate fi stabilit dinainte într-un club, nu știi dacă va apărea plictiseala ori exaltarea, dacă vei fi obosit ori prins într-un dans nesfârșit, din care va fi aproape imposibil să mai ieși. Fetele sunt de departe mai pricepute și mai îndemânatice decât băieții și sunt atras, dintre ele, de cele două sau trei mai îndemânatice, până când rămân fixat numai de una: ea este cea mai grozavă, cea mai frumoasă, cea mai senzuală. E fata care m-a fixat mai devreme cu privirea. Poate e doar o impresie, dar îmi pare că are ceva în plus față de celelalte, poate zâmbetul inefabil, poate trupul mai armonios, sau privirea mai captivantă, poate, pur și simplu, emană mai mult erotism decât toate. Habar nu am. Nu mă opresc din a-i urmări gesturile și evoluțiile pe ringul de dans, are o energie de nestăpânit, e atât de naturală încât mi se pare că e o autentică regină maiașă a discotecii. Am rămas înțepenit o jumătate de oră și am admirat-o în toată splendoarea ei. Apoi, luat de val și purtat dintr-o parte în alte a discotecii de grupul meu de prieteni, am pierdut-o din vedere. Ce poate fi mai frumos decât o fată superbă care dansează? Ce lucru deosebit și atât de intrigant are dansul în discotecă, în comparație cu orice alt tip de dans? Am senzația că ascunde un erotism nedeclarat, dar sfâșietor, o prelungită semnalare și expunere a sinelui celui mai ludic, o manifestare de intenție privind eliberarea propriei energii instinctive și vitale care țâșnește. După două ore, fata care mă fixase atâta timp cu privirea apare de nicăieri parcă lângă mine, mă ia de mână și mă sărută. Limba ei are un gust de cocktail dulce, dar pielea ei pare purtată de un curent plăcut și misterios, ca un orgasm, care amintește că de fapt cu toții suntem doar niște păpuși în mâinile Erosului. Mă ține în brațe, mă trage apoi pe un fotoliu, unde rămân 3 sau 4 ore scufundat în mijlocul senzațiilor violente, ca sub efectele unui drog, adâncit în gura fetei care mă sărută fără măcar să-i pese cum mă cheamă. Mă întreabă dacă vreau să ieșim afară. Nu așteaptă să-i răspund, ci mă ia de mână și mă trage afară. Urc cu mintea pe versantul care mă readuce din subsolul carnavalesc și eliberator, la suprafața răcoroasă și cunoscută. Urcăm amândoi într-un taxi, ne sărutăm și ne mânjim cu rujul de pe buzele ei, reîmprospătat periodic la toaleta cu geamuri din sticlă transparentă, iar aerul rece al serii îmi intensifică aburii plăcerii, amețeala emoției. Simt că am lăsat visarea undeva acolo jos, la subsol, dar sunt oricum fericit că am întâlnit-o. Atât pe ea, cât și pe minunea asta în rochie de sirenă care mă sărută cu ochii închiși și mă devorează așa cum devorezi un baton de Snickers când te întorci de la alergare.