Mediocritatea, bat-o vina!

Recent, am revăzut 12 Angry Men, o capodoperă a cinematografiei americane, film care m-a determinat să scriu aici câteva rânduri despre mediocritatea contemporană pe care o servesc pe tavă multe personaje din jurul meu care se scaldă cu seninătate în clișee, prejudecăți și mitocănii de tot felul, care mai de care mai exacerbate și mai pline de zel. Am senzația mai nou că mediocritatea tinde să devină un concept în mare vogă. Există din ce în ce mai multe sectoare ale vieții în care tabuurile dispar, treptat, și îngenuncheate de curajul acela care până acum fusese în stare latentă, gâtuit probabil în adâncul fiecăruia din noi, redus la tăcere, dar care acum iese la iveală impetuos, transgresând obstacole ce ieri păreau inexpugnabile. Să încep cu un exemplu real, așadar. Ieri, am făcut un compliment spontan și venit din cele mai luminoase colțuri ale minții mele unei fete, a cărei fotografie postată pe o rețea de socializare mi-a învârtit o cheiță  mai veche în creier, mișcare care m-a dus către o asociere cu câteva șiruri de versuri ale unui poet faimos. Bineînțeles că în urma comentariului meu inocent și scris la o manieră neutră, s-au găsit 2 indivizi care mi-au spus că fata respectivă are deja un poet, că ar trebui să o las mai moale, marcându-și, altfel spus, teritoriul (asemenea unor giboni care-și apără femelele), trecând apoi la jigniri indirecte și ironii ieftine, tot pachetul acesta fiind ambalat într-o limbă română schingiuită și lipsită de orice vlagă sau elasticitate. Au reușit, dintr-una în alta, să pună fata într-o poziție jenantă. Scena asta m-a dus cu gândul la acele 2 personaje splendide din 12 Angry Men, care, chiar în fața unor argumente irefutabile ale celorlalți jurați, nu acceptau nici în ruptul capului acea reasonable doubt pe care justiția americană se întemeiază. Mișună, peste tot, dar mai ales pe internet, forme exacerbate de non-valoare, prost gust, indivizi fără personalitate, copy-paste-uri ale altor caractere, aparențe în loc de esențe, limbajul șocant, acestea fiind doar câteva dintre aspectele care se pot vedea cu ochiul liber, în stânga și-n dreapta.

 

Mediocrul e prieten cu inerția, cu non-entuziasmul, cu dezacordul gramatical, cu inactivitatea, cu imposibilitatea de a recunoaște bunele intenții, manierele sau literatura bună, dar, mai ales, cu imposibilitatea de a opta și de a decide. Întrebarea pe care mi-o pun e următoarea: ce facem în momentul în care această categorie devine majoritatea? Sau atunci când mediocritatea „are prieteni” peste tot? M-am tot gândit la asta, și mi-am dat seama că problema majorității e deplin acceptată de mediocritate. De ce? Pentru că se aderă ușor la mediocritate, pentru că oamenii nu mai au de mult timp trebuințe filzofice, umane, estetice, comunitare, raționale. Totul pare a fi la îndemâna ușuraticelor comportamente date de neliniștea sufletească și de coruperea morală. Altfel spus, e mai simplu să fii așa. Oamenii au nevoie de curaj și de perspective pentru a depăși pragul mediocrității. Cei care sunt mediocrii (și pot fi incluși aici chiar și cei fără scrupule, măcelarii, dezinvolții comunitari, înșelătorii) iau totul ca pe ceva ce nu poate fi pierdut. Sau, cum spune și Valeriu Butulescu, și în rândul mediocrilor se dă o luptă, și e într-adevăr ceva să fii cel mai mediocru.  Prin urmare, ceilalți oameni, nu pot lua decât poziția de mediatori. Simplu! E imposibil să convingi un mediocru de neconcordonața gândirii sale. Nu putem aștepta decât ca, în timp, mediocrul să se topească precum o lumânare care arde fără speranță într-un întuneric chinuitor. Iar prietenii acestor mediocrii sunt părțile obscure ale vieții. O altă întrebare se naște de aici: ce facem cu ei? Îi mediem sau îi și ajutăm?

 

Am în minte expresia Proști, dar mulți, Doamne!, sintagma lui Negruzzi cu referire la clasa majorității mediocre. Această judecată de valoare “proști” mă duce cu gândul la minimalizarea indivizilor în favoarea unui colectivism manipulabil, spre auto-ironie și depersonalizare. Grecii antici ne sugerau calea de mijloc, acea justă măsură (aristoteliană), dar mă întreb dacă mai este astăzi prielnic să adoptăm calea de mijloc? Am senzația că dacă  mergem în direcția extremelor suntem catalogați drept non-conformiști, ciudați, extravaganți. dacă mergem în direcția căii de mijloc tindem să alunecăm spre mediocritate. Cum e mai bine, așadar? Nu găsesc un răspuns care să mă mulțumească ori în ce direcție o apuc. Cum putem defini normalitatea?

 

Normalitatea probabil că e o parte simplă a umanului. Nu știu. Dar calea de mijloc este cu totul altceva, din punctul meu de vedere. Este forma comportamentului condiționat de câteva reguli ale conduitei importante într-o comunitate sau societate, care, din păcate, în țărișoara asta a mea, lipsește cu desăvârșire. Vulgaritatea gândirii, a acțiunii și rezultatele fără prea multe încercări sunt la îndemâna mediocrilor. Mediocrii vor întotdeauna să aibă ultima replică, ultimul cuvânt. Pentru ei, acest lucru echivalează cu adevărul. Mediocrul este lipsit de cultură, spirit și valoare. În aceste condiții, mi-e foarte greu să-l tratez ca pe un viețuitor. De ce? Poate pentru că este mărginit, limitat. Într-o lume a kitsch-ului, arvinismului, parvenitismului, a falselor pretenții culturale, a „pițiponcelii” prezente la tot pasul, a mediocrității, eu vreau să trăiesc. Îmi doresc să păstrez în viață ce e mai bun din lucrurile cele mai bune, de la oamenii cei mai buni. Eu de felul meu, vreau să fiu în clocot. Să explorez, să cunosc, să văd, să trăiesc. Poate cer prea mult.

 

Știu, aici cad și eu în păcatul marketing-ului după succes. Luptă, excelează, învinge, toate acestea nu se găsesc în toți, doar la cei făcuți pentru ele. Mi-am propus să găsesc o metodă simplă prin care să reușesc să le arăt unora că e nevoie de cunoaștere, trăire și explorare înainte de a porni bătălii seculare pentru pretenții. Ar trebui, înainte de toate, să redescoperim fiecare latura de a fi oameni. Având condiția de OM pierdem orice fir de slăbiciune, orice fir de mediocritate și de întunecime a gândirii. Ce este mai departe ține de acțiunea educată, convulsionată sau înșelată. Plus că am învățat un lucru, în timp: mediocrii au viața scurtă!