Puterea poveștilor

Când eram în clasa a XI-a, am scris câteva caiețele pline numai cu gânduri de dragoste pentru o fată. Pentru cea mai frumoasă fată din lume. Scriam câteva zeci de pagini pe zi, într-o perioadă. Și i le dăruiam pe rând, pe măsură ce le isprăveam de scris. Azi, mă îndoiesc că aveau vreo mare valoare artistică, mai ales așa, produse în serie. Dar ele aveau ceva ce atunci nu puteam defini: PUTERE. Mai precis, îmi dădeau mie, unui copil oarecum special, o putere pe care altfel n-aș fi avut-o. Pe atunci credeam că ei îi place cum croșetez cuvinte pentru că mă iubește. Acum știu că dacă m-a iubit vreodată, a fost tocmai datorită cuvintelor. 

E bizar, dar astăzi înțeleg puterea cuvintelor, și înțeleg de fapt capacitatea lor formidabilă de a ordona gânduri în propoziții, a propozițiilor de a construi scene, a scenelor de a uni firele unei povești, a unei povești de a te face să vezi lumea (sau un băiat de clasa a-XI-a) altfel. Neurologia modernă ne vorbește de acele zone ale creierului care se aprind brusc, precum luminile dintr-un pom de Crăciun, când ordonăm momentele unei narațiuni. Fiecare obiect, fiecare persoană, fiecare întâmplare sunt amestecate în lobul frontal și transformate într-o poveste în care se întâmplă ceva și care înseamnă ceva. Oamenii care se luptă să scrie, să picteze, să sculpteze, să fotografieze sau să filmeze lucruri fără poveste, se luptă de fapt cu propria noastră biologie pe care uneori reușesc chiar să o învingă.

Aș vrea ca de acum înainte să încerc, prin fiecare postare, prin fiecare rând pe care-l scriu, să aduc un tribut cuvintelor și poveștilor. Dar și să evit, în același timp, de a cădea în capcana în care să dau cuvântul doar celor puternici. Mulți istorici au căzut de acord că oamenii care dețin puterea, dețin povestea. Experiența însă ne învață că lucrurile pot sta și invers. Am cunoscut povești ale unor oameni care m-au suprins, și pe care mi-am propus să le imortalizez în povești. Povești ale unor oameni care și-au înfruntat și depășit condiția, a unora care și-au câștigat chiar libertatea când au plecat din România, putând să-și trăiască existența fără teama de propria sexualitate. Am citit în ochii multora povești, și mi s-a spus despre curajul de a renunța la putere de bunăvoie într-un grup, cu speranța că asta te va face mai puternic. Am înțeles portrete ale unor indivizi conștienți de cât de ușor îți poți pierde puterea odată ce oamenii îți pot pune o etichetă.

Poate o să vă surprind, sau poate nu, dar n-o să am niciodată pretenția de a vă spune povești pe care nu le-ați auzit niciodată. În poveștile descrise probabil vă veți regăsi și voi, iar împreună vom reuși să croșetăm în alt fel (într-unul ideal) realitatea, într-un mod în care un beculeț să ne aprindă lobul frontal într-o combinație nouă de culori. Combinație care nu e singura valabilă, poate uneori nici cea mai comodă, dar e o opțiune. Vezi tu, poveștile au puterea de a-ți oferi opțiuni de a privi lumea. Puterea de a alege dintre ele e la tine. Sau la mine, după caz.