Le spuneam mereu că eu
sunt vinovat. Luam totul asupra mea: conflictul din Afghanistan, alunecările
de teren, taifunurile din Jakarta, foametea de pe continentul negru, schimbările
din modă, căderile de la Bursă, inundațiile, eclipsele de lună, încălzirea
globală și subțierea stratului de ozon. Mă miram cum de mă lasă liber să plec,
să vin, să provoc alte dezastre, alte accidente, alte răsturnări de situație, ale
răsturnări de guverne și alte căderi de președinți prin simpla mea trecere prin
istorie. Nu uitam niciodată să plec fără acte la mine, fără haine la schimb,
pregătit mereu să fiu arestat și apoi condamnat pe viață. Mă învinovățeam
pentru toate coșmarurile care te-au făcut azi noapte să înghiți un pumn de
pastile și apoi să nu te mai trezești. M-ar fi putut acuza și pentru cântecul
acela care a răsunat la miezul nopții și care a făcut trenurile să deraieze și
avioanele să se lase deturnate, care a determinat paznicii să lase cheile în
ușa condamnaților în timp ce aceștia refuzau să plece. M-ar fi putut acuza și
pentru invazia de miros de cadavre din oraș și pentru faptul că în anul acela vara
a întârziat să vină și toamna s-a ciocnit cu un stol de păsări migratoare,
cărora le-a așteptat vindecarea pentru a-și putea continua drumul. Aștept
zadarnic să fiu pus sub acuzare. Oamenii nu au curajul să-și înfrunte spaimele.
Păi normal, zi și tu : nu e mult mai ușor să lași temerile în urmă decât să te obosești să le înfrunți? Din nefericire, acestea te ajung din urmă și te obligă să le ții piept.
RăspundețiȘtergereAr trebui să crezi mai mult în tine. Postarea asta mi-a dat cumva impresia (greșită, cel mai probabil) că urăști unele părți din tine, că ceva te trage în jos și ți-e greu să-ți ții fruntea sus.
E un text despre momentul când ajungi să înfrunți lucrurile pe care le-ai evitat pe cât a fost posibil, nu din frică, ci mai degrabă pentru a nu pune mai multe paie pe foc.
RăspundețiȘtergereAr trebui, în unele zile, să cred mai mult în mine, de acord.
Ți-am zis că va veni ziua în care îți voi citi o postare și n-am s-o înțeleg și, totuși, am să scriu niște aiureli de-ale mele :))
RăspundețiȘtergereFiecare comentariu de-al tău, dragă Zoe, e ca o zonă fresh de introspecție, care punctează sau subliniază adâncimile din spatele textului meu. Asta îmi prinde bine, e ca și cum aș avea un dialog deschis și argumentativ al fiecărui text cu tine sub un nuc imens care te protejează de arșița soarelui.
RăspundețiȘtergere