Cătălina
fumează o țigară lângă un baldachin asimetric și zâmbește ca și cum ar vrea
să-i citim pe buze, și nu departe de ochii ei văd o siluetă ce se apropie
liniștită, de parcă ar avea alături statuia lui Budha din bronz topit de soare, se-aud pe undeva prin jur taste
qwerty de telefon, probabil cineva întrerupe tăcerea nisipului înfocat cu vreun
offline lăsat pe mess lui Aristofan
însuși. Alexandra s-a mai îngrășat,
dar încă mai dansează din buric ori de câte ori vrea să ne binedispună, e la
fel ca-n tinerețe și îi stă super bine cu paietele aurii de pe cap. Îi dau un
aer sofisticat, de artistă comunistă, iar Ralf
o iubește mai profund ca niciodată. Maya
stă într-un colț de plajă puțin cam plictisită, pe ea n-ai cum să o scoți din
lumea ei când e nervoasă. Știe doar să-și pună căștile-n urechi și să
reinventeze teoria roții.
Însă un miriapod
adormit între gene îi țese Cătălinei
mătase de broască în priviri. Nu i-am spus încă, dar ultima pereche de ciorapi
remaiați din bagajul ei, m-au dat gata. Dacă te uiți îndeaproape la ea îți vei
da seama că ea e un duplicat al unei femei. Ocupația: o coastă din bărbat,
restul sunt doar colțuri de gură apetisante și scrisori primite de la prieteni.
Când îi observ șoldurile și accesorile orientale, parcă mă cuprinde un dor de
sânii ei care se scurg mai apoi ca un ciorchine. De câte ori m-am tot întrebat:
de ce s-au inventat mărgele când există salbe suspendate de nasturi, mult mai
departe de gât, în ditamai ochii Cătălinei?
Dar mare, mare bucurie
am avut să văd cum cârtița de mansardă din gândurile mele de dragoste a ieșit
tiptil din cuvinte și s-a cuibărit în miezul sensibil al Cătălinei, căreia îi tot dă ghes, de la o vreme, ca să îi facă un
chip. Îi voi croi un pat atât de electrizant că se vor trezi toate subteranele
eului meu ca să găsească traseul prin venele ei, prin gustul ei, prin culoarele
inimii ei care iscă inflorescențe succesive pe care pământul scurmat nu cred să
le fi cunoscut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu