Îndrăgostiții
îi recunosc tot mai rar, mai ales de când s-au strecurat în toate colțurile
lumii grăbite, o lume în care oamenii se atașează repede de lucruri și obiecte
care nu durează. În ceea ce mă privește nu pot decât să împrumut o sintagmă
veche a americanilor: I don’t like getting attached to things
if I know they won’t last. Liniștea burgheză pe care unii
oameni o caută este comparabilă celei în care se sting resturile de hârtie arsă
de la toate cărțile motivaționale și de dezvoltare personală.
E dificil să găsești originalitate
privind prin globul ocular uman. Tocmai de aceea găsesc extrem de atractivi îndrăgostiții de lume, de oameni, de
frumos. Și mult mai folositori vremurilor acestora sărace spiritual. Cum să
spun, mie mi-a povestit o fată mai demult că, după ce i-au ucis pe șamani, îndrăgostiții au încercat fără sorți de
izbândă să regăsească modalități de a comunica măcar cu solnița ori cu un sul
de hârtie creponată. Ba mai mult, tot ei au fost cei care s-au desprins
definitiv atunci (din ce s-a aflat până azi) de toate sufletele rătăcite și
plictisite groaznic printre lumile prinse între interstițiile șinelor de cale
ferată, dar și dintre unghiile hamalilor exploatați în porturile asiatice. Îndrăgostiții nici măcar nu mai observă
rutina sufletelor pierdute, nici nu le mai bagă în seamă, uneori le bruschează,
le dau în cap cu tifla metaforelor pentru ca mai apoi să se împăuneze în fața
lor ca niște hermafrodiți întoxicați cu tămâie anorganică. Mai există astăzi,
așa circulă zvonul, câțiva urmași ai vechilor șamani, entități ce s-au angajat
part-time în ferme de fluturi uriași, cărora li se scot culoarea și parfumul
printr-un proces chimic revoltător, ca să fie ambalate și livrate parfumeriilor
pariziene.
Nu știu ce să mai cred.
Eu învățasem că de fapt șamanii erau cei
care ocroteau comunitățile de boli, că ei planau și aplanau conflicte, că se
ocupau cu procurarea de bilete gratuite pentru a participa la concertele
zeilor, că ei numărau clorofila, că hrăneau tuberculii cu saliva lor bogată în
apă grea, că aduceau înapoi morții nehotărâți sau pe cei rătăciți, că momeau și
atrăgeau duhurile rele cu incantații secrete și cu muzică jazz păstrată în
apendicele lor pe care îl scoteau pe viu, fără anestezie, ca să-l ardă drept
ofrandă. Tot fata asta mi-a dezvăluit că Orfeu
a fost la origine primul șaman care a rupt tradiția. Care a trădat, plecând să
recupereze sufletul unei femei ce a încălcat toate tabu-urile posibile – lucru
des întâlnit la femeile îndrăgostite – compromițându-și astfel profesia. Astfel
că, devastat până în măduva oaselor, Orfeu
a lăsat deoparte învățătura șamanilor și-a inventat versificația dementă pe
care o folosesc azi tinerii îndrăgostiți,
atunci când își șoptesc cuvinte dulci, numai de ei știute. A dat, iată, naștere
unei probleme cu care ne confruntăm și
azi.
Din păcate, în timp, îndrăgostiții adevărați au fost trecuți
în umbră de falșii îndrăgostiți. Așa a apărut entertainment-ul ieftin. Mulți
s-au dezgolit de conținut, au creat lire și coarde false din tot soiul de
intestine haruspinice, care îmi declanșează și mie uneori o tristețe nefirească.
De aceea încă pândesc să văd îndrăgostiți sinceri. Îndrăgostiți de oameni, de
artă, de muzică, de rațiune sau de sens. Ieri am auzit ultima bârfă: că îndrăgostiții s-au coalizat în bresle
specifice inventând comerțul cu iluzii de iubire. Co-merț, da. Co de la
comunitate, comuniune, comunicare, comisură, corelație, colateral, cocos. Eu încă
lucrez la descoperirea unei tehnici revoluționare care să mă ajute în
descoperirea îndrăgostiților împrăștiați în lume. Practic, m-am gândit ca în
loc de fardul de duzină, de crema de față, de rimel, parfum ori tatuaj, fiecare
doritor să își creeze propriul tapet, un fel de facepaper specific. Să se
acopere pe față, de pildă, cu un cer cu nori. Cu un zâmbet. Numai așa e posibil
ca ei – îndrăgostiții desigur – să
ne zâmbească înapoi preț de câteva secunde, pentru a fi deconspirați din prima.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu