Aș putea scrie despre
cum coapsele tale par coperțile unei cărți de chimie, sau despre cum triunghiul
tău e mai misterios până și decât piramida lui Keops. Când treci prin cuvinte îmi amintești de fidelitatea
oceanului de dinainte de furtună, de parcă ai fi singura care respiră briza de
pe o plajă născătoare de umbre. Mă cuprinde o stare de neliniște în ultima
vreme, văd cum sufletul apelor ascultă cântecul surd al nibelungilor și cum o corabie fără ancoră își caută singurul ei
sens: adâncul.
Încerc să pipăi printre
urmele meduzelor ca să găsesc o linie dreaptă între nordul tău și punctul meu
necardinal. Aș vrea să plutesc un timp, într-un ochi de ciclop, de unde să-ți scriu despre fericirea mea pe care uneori o
alungă nisipul până sub sandalele tale. Mă balansez pe-o plută a vieții legată
din nuiele împletite, până când orizontul exotic se răstoarnă amețit peste
umerii mei obosiți. Văd dragostea ta ca pe un loz câștigător, dar eu niciodată nu joc, și-mi amintesc cum mă vei
cerceta în palme numai ca să-mi ghicești... singurele cuvinte care fac vară
dintr-o dată.
Ochii îi închid și
te-aștept. Deși eu nu scriu scrisori așa cum nici nu joc la loto.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu