Te-aș aștepta aici, sub
Soarele care mă tachinează ca un bețiv care-a uitat s-o mai pețească pe Lună,
și aș veghea (în așteptarea ta) chiar și-n lanul de porumb, nu doar în cel de
secară. Exact, aș sta de veghe-n lanul de porumb, o vară întreagă, numai ca
să-l enervez pe Salinger și să te fac pe tine să mai râzi o singură dată.
Alungă, așadar, gâștele
din capul meu și ursitoarele din urma noastră și hai să probăm un pat odhnitor
de țară! Pe urmă, mai fă-mă o singură dată să râd atât de tare încât lumea să
creadă că plâng, ori că imit sunetul unui pescăruș îngrășat din prea multă
abundență de pește. Cheamă fanfara, adu-l pe Bregovici la logodna noastră,
adu-l pe Kusturica dacă vrei, adu-l de guler dacă-i nevoie! Adu-mi genele
balcanice și coapsele mediteraneene, pielea ta grecească și gura de turcoaică!
Șterge mandolinele și arde fustele de doliu, e vremea să te hrănesc cu
obrăznicia mea de bărbat tânăr și inconștient, cu neastâmpărul meu dresat de
buze dulci (mult prea dulci) și ars de refuzurile uitate de-a lungul timpului.
Vezi tu, eu îmi beau
leucocitele într-o cupă de vin pe care am găsit-o printre trompetele surde care
distrează oamenii veniți la picnic. Te aștept. Decojesc mere și nerăbdări,
derulez amintiri sub cerul ăsta despicat de păsări de formol, mai am puțin și-o
să învăț chiar să mă nasc, să dansez și să cânt la violoncel. Sunt ultimele
zile de vară, iar pe stradă fetele se țin de mână și nu de picioare, își rod
degetele ca pe niște gheare de rață din ciorba bunicii, iar pe mine... pe mine
mă apasă deja gândul să te impresionez cu ceva frumos și... uite, azi sunt
îmbrăcat frumos, azi sunt îmbrăcat frumos de două ori...
Așa că vino! Te aștept.
Vino degrabă și adu-mi, într-un pachet de țigări, zilele noastre bune.
Auzi, tu mergi cu metroul? Aș muri de rușine să mă recunoști într-un vagon:"Tipa asta e aceea care, de câte ori mă citește se emoționează și-și zice Măi, ce frumos simte băiatul acesta, ce suflet de poet are!" Te rog, dacă vezi privindu-te o doamnă tulburată de emoția recunoașterii, s-o ignori.(Sau scrie-i cinci cuvinte, un pre-autograf și strecoară-i-l discret în buzunar. Îl va păstra așa cum ar păstra autograful lui Naum, poetul ei de suflet.)
RăspundețiȘtergereIoana,
RăspundețiȘtergereDragă Ioana,
Comentariul tău frumos e probabil cel mai metaforic compliment pe care l-am primit în ultimul timp. N-am s-o ignor, sper s-o recunosc dacă o voi întâlni vreodată, sper să mă recunoască și ea. Am un chip care-mi trădează sufletul. Dacă mă va recunoaște, îi voi scrie o pagină întreagă, o voi înrăma în sticlă, și i-o voi face cadou în speranța că, în lipsa versurilor lui Naum, va pătrunde în cuvintele înșirate cândva de mine.
Iar uUn autograf îi voi scrie cu emoție și recunoștință pentru atâtea și-atâtea încurajări, pe prima carte.
dar tu faci toate acestea deja! ştim amândoi că în fiecare respiraţie a frunzelor lungi, în fiecare foşnet din mătasea porumbului este ceva din şoaptele tale, acelea care cheamă, enervându-l pe salinger.
RăspundețiȘtergereşi mă întreb uneori, fericită să mă las aşteptată, dacă eu aş avea măcar jumătate din răbdarea ta de-ar trebui să te aştept chiar şi numai o secundă.
iubesc zilele noastre bune ca pe tine.
Camelia,
RăspundețiȘtergerePsi,
Dragă Camelia,
Fac eu toate acestea deja? Sau îmi prelungesc așteptarea, într-un joc nebun de autotachinare care-mi gâdilă ego-ul, barba nerasă și sufletul-grenadă? Nu știu, cert e că zilele noastre bune le prind într-un clasor, cu speranța de a cerne prin sită timpul și de a-ți pregăti un fotoliu comod în fața unui șemineu bătrân, numai ca să-mi citești și recitești cărți desuete de dragoste...